Add Your Heading Text Here

8 noiembrie, 2021

Deși s-au înregistrat noi recorduri privind contaminarea şi decesele cauzate de Covid-19, autorităţile de la Moscova au decis să reia activităţile normale în Rusia, de luni, precizează agenţia Agerpres.

Preşedintele Vladimir Putin a decretat o perioadă de suspendare a activităţilor economice din 30 octombrie până în 7 noiembrie, în condiţiile în care Rusia este ţara europeană cea mai afectată de epidemie.

Cu toate restricţiile, sâmbăta trecută s-au consemnat oficial în Rusia 41.335 de cazuri noi în 24 de ore, cea mai mare valoare de la începutul pandemiei. Joia trecută se înregistrase recordul de decese într-o singură zi, 1195, aproape egalat luni, când au murit alţi 1.190 de pacienţi cu coronavirus şi s-au consemnat 39.400 de cazuri noi.

Pentru a limita pierderile economice, autorităţile de la Moscova au respins reintroducerea carantinei stricte aplicate în primăvara anului trecut, deşi între timp s-au produs noi valuri epidemice, arată AFP.

Răspândirea rapidă a coronavirusului este facilitată şi de rata redusă de vaccinare a populaţiei ruse, pe fondul neîncrederii în vaccinurile din producţia internă.

Rusia dispune de mai multe vaccinuri proprii, însă conform statisticilor oficiale numai 34% din cei 114 milioane de locuitori sunt vaccinaţi cu o schemă completă.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Rusia dispune de mai multe vaccinuri proprii, însă conform statisticilor oficiale numai 34% din cei 114 milioane de locuitori sunt vaccinaţi cu o schemă completă.

Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: