Păgubiții Nordis, nemulțumiți de motivarea hotărârii prin care judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) au dispus eliberarea soților Laura Vicol și Vladimir Ciorbă, anunță că vor sesiza Inspecția Judiciară și vor deschide acțiuni penale, întrucât documentul conține afirmații false.
În urma deciziei ICCJ din 14 februarie, Marius Dragu și Daniel Costescu, reprezentanți ai păgubiților Nordis, au transmis un punct de vedere exclusiv pentru Ziare.com.
Acțiunile anunțate de grupul păgubiților din cazul Nordis:
- Vor sesiza Inspecția Judiciară, „pentru tragerea la răspundere disciplinară a judecătorilor emitenți ai încheierii”.
- De asemenea, persoanele care au încheiat contracte cu dezvoltatorul imobiliar, neonorate, au mai precizat că vor depune „plângeri penale, întrucât în hotărâre se atestă în mod fals lucruri necorespunzătoare realității judiciare a dosarului, întregul demers părând a fi concentrat pe sprijinirea inculpaților de a se sustrage de la urmărirea penală”.
Mențiunile instanței contestate de păgubiți
- Judecătorii au considerat că banii cheltuiți pe avioane private și vacanțe de lux ar fi fost mai degrabă decizii de afaceri, nu delapidare. Astfel, ICCJ a considerat că nu există probe suficiente pentru a demonstra că acele cheltuieli erau ilegale.
- Un alt argument regăsit în motivare este lipsa unei expertize detaliate a circuitului banilor, care să arate cu exactitate dacă este vorba sau nu despre delapidare și, de asemenea, anumite cheltuieli, care inițial ar fi fost considerate ilegale, ar fi fost, de fapt, deductibile din punct de vedere fiscal, ceea ce înseamnă că nu a fost adus niciun prejudiciu firmei.
„În această situație, motivarea ICCJ ne lasă fără cuvinte, judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul instanței supreme depășindu-și atribuțiile conferite de lege. În primul rând, contrar dispozițiilor legale, judecătorii antamează fondul, analizând probatoriul și din prisma legalității și loialității administrării lui în faza urmăririi penale. Ulterior, în motivarea cu privire la fiecare infracțiune, judecătorii contestației înțeleg doar să critice activitatea procurorului, ignorând obligația acestora de a fi echidistanți. În al doilea rând, existența grupului infracțional organizat este combătută întrucât nu ar fi precizate date clare ale constituirii, aderării și sprijinirii grupului de către membri, în situația în care, în perioada analizată de procuror, 2018-2025, din înscrisuri și interceptări, se constată o legătură indubitabilă între membri, precum și o ierarhie între aceștia, plecând de la acționarul principal, Ciorbă Vladimir. În al treilea rând, judecătorii ICCJ neagă propriu-zis, existența înșelăciunii cu privire la sute de victime și se transformă în adevărați apărători ai inculpaților”, au transmis reprezentanții păgubiților.
Premierul Ciolacu, cea mai recentă declarație privind cazul Nordis: „Dorm foarte bine, nu am nici cea mai mică îngrijorare”
„Să ştiţi că dorm foarte bine. Dorm câte şapte-opt ore pe noapte. Bine, dacă nu sună domnul Raed Arafat sau ministrul Apărării. (…) Nu am absolut nici cea mai mică îngrijorare. Dacă dumneavoastră aţi mers într-un concediu cu un prieten acum cinci ani, sau v-aţi văzut la o berărie acum cinci ani, sau aţi mâncat cu el şi după cinci ani persoana respectivă încalcă legea, face ceva. (…) Apar pozele cu dumneavoastră, cu persoana respectivă. Sau v-aţi deplasat cu el nu ştiu unde. Ce vină aveţi dumneavoastră? (…) Eu nu mă plâng acum. E un lucru depăşit. Şi până la urmă, fac politică, nu fac balet. Dar acest lucru s-a întâmplat. Nu am nici cea mai mică problemă, n-am nici cea mai mică emoţie”, a declarat joi premierul Marcel Ciolacu.
Reamintim că premierul este acuzat de opoziție că ar fi beneficiat indirect de bani pierduți de cei care au încheiat contracte pentru locuințe dezvoltate de Nordis ce nu au fost niciodată onorate, cu atît mai mult cu cât Laura Vicol a fost parlamentar PSD și chiar președintă a Comisiei juridice din Camera Deputaților.
Marcel Ciolacu a prezentat luna aceasta două comente ce atestă că și-a plătit singur două călătorii cu un avion privat închiriat de Nordis, însă presa a dezvăluit că el ar fi făcut patru călătorii.
Nordis Travel, în schema devoalată de DIICOT
Nordis Management achiziţiona servicii de la Nordis Travel, iar Nordis Travel achiziţiona servicii de închiriere avioane private de la diferite companii de profil.
„Din această categorie, cheltuielile cu zborurile private (atât avion, cât şi elicopter) constituie acte de delapidare, întrucât, analizând destinaţiile, datele şi persoanele care au beneficiat de acestea, s-a constatat că nu au absolut nicio legătură cu activitatea economică a grupului Nordis (promovarea proiectelor imobiliare), ci sunt efectuate exclusiv pentru vacanţe private, participarea la evenimente private, în beneficiul personal al soţilor Ciorbă Vladimir şi Vicol Ciorbă Laura Cătălina. În destinaţiile Nisa, Mykonos, Madris, Paris, etc, destinaţii care rezultă din documentaţia pusă la dispoziţie de operatori, nu au fost identificate târguri imobiliare sau alt eveniment de acest tip, întâlniri de afaceri în interesul companiei sau orice alt demers care să aibă legătură cu business-ul grupului Nordis”, explică procurorii.
Costurile pentru achiziţia unor astfel de servicii exclusiviste sunt extrem de ridicate, aşa cum rezultă din facturile de la dosarul cauzei, în referat fiind date câteva exemple.
Pentru zborul cu ruta Bucureşti – Mykonos – Bucureşti, din perioada 18 – 21.06.2021, s-a achitat suma de 19.500 euro (97.940,35 lei la cursul de 5,022 lei/euro), aşa cum rezultă din factura (…) emisă de TOYO AVIATION SRL, către NORDIS TRAVEL SRL.
Schema Nordis
Schema Nordis a fost dezvăluită în presă în octombrie 2024, când publicația Recorder a arătat cu Nordis SA a încasat în avans sume uriașe de la oameni care, deși au plătit integral apartamente, nu au mai intrat în posesia lor.
În unele cazuri, aceleași apartamente au fost vândute de mai multe ori către diferite persoane.
Asociatul principal al Nordis este Vladimir Ciorbă, soțul Laurei Vicol, deputată PSD și președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților, până când a izbucnit scandalul.
Gruparea infracțională funcționa din 2018 și era structurată pe trei niveluri ierarhice, operând printr-un sistem piramidal în domeniul imobiliar, conform procurorilor DIICOT:
- Liderii grupului au creat mai multe societăți comerciale pentru a atrage clienți prin proiecte imobiliare fictive.
- Sumele de bani obținute din avansuri și contracte de vânzare-cumpărare – estimate la peste 195 de milioane de euro – au fost deturnate prin transferuri frauduloase, plăți către firme controlate de grupare și retrageri în numerar.
- „Metodele folosite de grupare includ inducerea în eroare a clienților, vânzarea repetată a acelorași imobile către diferite persoane, recompartimentarea clădirilor pentru a ascunde fraudele și evitarea plății taxelor către stat. Fondurile ilegale au fost „spălate” prin operațiuni fictive și transferate către conturile suspecților”, a explicat DIICOT într-unul dintre comunicatele transmise pe acest subiect.
- În această schemă au fost implicați și notari, avocați și consultanți, care au ajutat la întocmirea documentelor pentru tranzacțiile imobiliare suspecte.
(Citește și: Dosarul Nordis – Laura Vicol și Vladimir Ciorbă sunt eliberați – Instanța a eliminat arestul și nu a dispus nicio măsură preventivă pentru fosta șefă a Comisiei juridice din Camera Deputaților)
****