Patru partide pro-ruse din Moldova au anunțat marți că vor forma un bloc pentru a lupta pentru victoria la alegerile parlamentare din septembrie și pentru a înlătura actualul guvern, care este angajat să obțină aderarea la Uniunea Europeană până în 2030, potrivit Reuters.
Votul, programat pentru 28 septembrie, ar putea duce la pierderea majorității în parlament de către Partidul Acțiune și Solidaritate al președintei Maia Sandu.
Blocul reunește Partidul Socialiștilor, condus de fostul președinte Igor Dodon (foto), partidele Inima Moldovei și Viitorul Moldovei, precum și Partidul Comuniștilor.
„Suntem în favoarea restabilirii relațiilor strategice cu Rusia. Vrem pace, nu război… Blocul nostru va pune capăt intereselor străine și NATO”, a declarat Dodon într-o conferință de presă în care a prezentat noua uniune.
Sandu, care a denunțat invazia Rusiei în Ucraina și acuză Kremlinul că încearcă să destabilizeze Moldova, a fost realeasă anul trecut cu o diferență foarte mică față de un contracandidat socialist. Iar un referendum prin care alegătorii au fost chemați să susțină parcursul european al țării a trecut la limită, cu puțin peste 50% din voturi.
„O invenție a Kremlinului”
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, care este și liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) al Maiei Sandu, a respins blocul de stânga ca fiind o invenție a Kremlinului.
„Politicieni obosiți, care s-au rotit la putere și au ținut Moldova în sărăcie și într-o zonă gri, au fost scoși de la naftalină la ordinul Kremlinului”, a scris Grosu pe rețelele de socializare.
„Ce îi unește pe toți acești politicieni uzați? Același sac cu bani și același stăpân în spate. Trebuie să menținem Moldova pe același drum spre Uniunea Europeană.”
Pe 19 iulie, Comisia Electorală Centrală a Moldovei a refuzat înregistrarea blocului pro-rus „Victoria”, format în 2024 și susținut de oligarhul fugar pro-Kremlin Ilan Șor, pe motiv de încălcare a legislației privind finanțarea electorală.
Autoritățile moldovene au declarat că Șor a jucat un rol principal în tentativele de interferență sprijinite de Rusia, menite să deturneze cursul european al Moldovei. Șor a respins acuzațiile și a calificat decizia drept absurdă.
Un sondaj publicat săptămâna trecută credita PAS-ul Maiei Sandu cu 27,4% din intențiile de vot înainte de alegeri, comparativ cu 10,4% pentru opoziția socialistă și 6,2% pentru blocul „Victoria”.
(Citește și: ”Comisia Electorală din Rep. Moldova respinge înregistrarea Blocului „Victorie”, finanțat de Rusia, la alegerile din septembrie. Motivația”)
***