Add Your Heading Text Here

28 aprilie, 2022

Camera inferioară a parlamentului german a aprobat joi, cu o majoritatea covârşitoare, o petiţie privind sprijinul militar pentru Ucraina, inclusiv armament greu, pentru a ajuta ţara să se apere de forţele ruse care au invadat-o, informează Reuters.

”Alături de izolarea economică extinsă şi decuplarea Rusiei de la pieţele internaţionale, cel mai important şi eficient mijloc de a opri invazia rusă este de a intensifica şi a accelera livrarea de arme eficiente şi sisteme complexe, inclusiv arme grele”, arată textul petiţiei votate de Bundestag.

Documentul a fost susţinut de cele trei partide din coaliţia guvernamentală de la Berlin (social-democraţii, liberalii şi ecologiştii), precum şi de unii membri ai opoziţiei conservatoare.


Petiţia a fost adoptată cu 586 voturi pentru, 100 voturi împotrivă şi şapte abţineri, potrivit vicepreşedintelui Bundestagului Wolfgang Kubicki.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Cancelarul german, social-democratul Olaf Scholz, a refuzat până acum să se angajeze că ţara sa va trimite Ucrainei armament, deşi în interiorul coaliţiei guvernamentale de la Berlin s-au înmulţit vocile care solicită un sprijin militar mai solid pentru Kiev.


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: