Creșterea ofertei din partea OPEC+ și producția mai mare din America de Sud vor înclina balanța spre un exces pe partea de ofertă pe piața globală a petrolului, consideră analiștii.
Companiile care exploatează petrolul de șist din SUA își reduc bugetele de investiții pentru a economisi numerarul pe fondul prețurilor în scădere. Producătorii americani și-ar putea reduce și mai mult activitatea dacă prognozele privind un exces pe partea de ofertă în următoarele luni, scrie oilprice.com
Creșterea randamentelor vor permite companiilor să pompeze volume mai mari de țiței cu aceleași costuri sau chiar mai mici.
Reducerea activității – numărul de sonde operaționale și a forajelor de fracturare hidraulică au scăzut semnificativ în ultimele luni – nu se resimte încă la nivelul producției de petrol a SUA care se menține încă la cote înalte.
Dar dacă pe piață se va înregistra o supraofertă iar prețurile petrolului scad spre 50 de dolari pe baril, industria petrolului de șist din SUA va încetini forajele noi și va reduce în continuare din cheltuielile de capital.
Consensul pieței pare să indice trecerea vârfului cererii din sezonul de vară, iar în trimestrul al patrulea din acest an consumul global de petrol va încetini, în timp ce pe partea de ofertă vor fi creșteri.
Majorarea livrărilor de petrol din partea cartelului OPEC+ și producția mai mare din zona Americii de Sud vor înclina balanța către un exces al ofertei pe piața globală spre finele anului, consideră analiștii.
Prognoze în scădere pentru cotațiile petroliere
În ciuda riscurilor geopolitice, băncile de pe Wall Street și-au redus prognozele privind prețul petrolului pentru sfârșitul acestui an și primul trimestru din 2026, așteptându-se ca supraoferta să scadă prețurile.
Marile bănci de investiții, inclusiv Goldman Sachs, Morgan Stanley și JPMorgan, estimează pentru T4/2025 un preț mediu al țițeiului tip Brent de 63,57 dolari pe barili, arată un sondaj publicat de Wall Street Journal săptămâna trecută. Prognoza este în scădere de la 64,13 dolari la sondajul din iulie și față de prețul actual de pe piața spot de aproximativ 68 dolari pe baril.
Pentru țițeiul WTI (West Texas Intermediate), băncile se așteaptă ca în T4/2025 prețul mediu să fie puțin peste 60 de dolari pe baril, în jur de 60,30 dolari, în scădere de la estimarea de 61,11 dolari pe baril de luna trecută și față de prețul actual de aproximativ 64 de dolari pe baril.
Prețurile petrolului sunt așteptate să scadă în continuare în primul trimestru din 2026, Brent-ul ajungând la 62,73 dolari și WTI la 59,65 dolari pe baril, potrivit sondajului realizat de WSJ.
Excedentul de pe piață va fi absorbit până T3/2026, estimează băncile, deoarece șocurile excesului pe partea de ofertă sunt absorbite în perioada de vârf a cererii din vara viitoare.
Însă bancherii, analiștii și participanții la piață se așteaptă ca oferta de petrol să depășească cererea în următoarele șase luni, punând o presiune suplimentară asupra prețurilor. Acest lucru i-ar determina pe producătorii de petrol de șist din SUA să fie și mai precauți în ceea ce privește cheltuielile și bugetele, deoarece o scădere sub 60 de dolari pe baril este sub pragul de rentabilitate pentru forarea de noi sonde.
Administrația pentru Informații Energetice din SUA (EIA) este chiar mai pesimistă decât bancherii în ceea ce privește estimările privind prețul petrolului.
EIA arată, în cel mai recent raport al său privind Perspectivele Energetice pe Termen Scurt (STEO), că se așteaptă ca prețul Brent să scadă în lunile următoare, de la 71 de dolari pe baril în iulie la o medie de doar 58 de dolari în T4/2025 și la aproximativ 50 de dolari pe baril la începutul anului 2026.
La 50 dolari pe baril scade producția petrol a SUA
Producția petrolului de șist din SUA va stagna dacă prețurile WTI rămân sub nivelul de 60 de dolari pe baril și va scădea la prețuri de sub 50 de dolari, a declarat președintele și CEO-ul ConocoPhillips, Ryan Lance, în luna mai.
Din cauza majorării ofertei OPEC+, stocurile globale de petrol vor depăși în medie 2 milioane de barili pe zi (bpz) la sfârșitul anului 2025 și începutul anului 2026, ceea ce reprezintă cu 800.000 bpz mai mult decât în prognoza de luna trecută.
„Ne așteptăm ca prețurile scăzute ale petrolului de la începutul anului 2026 să conducă la o reducere a ofertei atât de către producătorii din OPEC+, cât și de către unii producători din afara OPEC, ceea ce va contribui la moderarea stocurilor în cursul anului 2026”, a declarat EIA.
EIA se așteaptă ca prețurile pentru tipul Brent să ajungă la o medie de 51 de dolari pe baril anul viitor, în scădere față de prognoza de luna trecută de 58 de dolari pe baril.
Creșterea actuală a productivității exploatărilor petroliere va ridica producția de țiței din SUA la un maxim istoric de aproape 13,6 milioane bpz în decembrie 2025, mai afirmă EIA.
Energy Intelligence prognozează că șisturile bituminoase din SUA vor demonstra o rezistență mai mare în fața scăderii prețurilor, anticipând că producția de țiței din SUA va rămâne constantă la aproximativ 13,5 milioane de barili pe zi până la sfârșitul anului 2025 și va încheia anul 2026 la aproximativ 13,4 milioane de barili pe zi.
Producția reală de petrol a SUA va depinde de cât de mare va fi surplusul de pe piață și de cât de mult vor scădea prețurile petrolului, precum și de măsura în care creșterea gradului de recuperare a zăcămintelor va compensa tendința de scădere a producției.
Cititi si: OPEC+ anunță că își menține cotele de producție convenite anterior – prețul petrolului crește cu 2,5%
***