3 noiembrie, 2011

Guvernul de la Atena va anula referendumul anunţat asupra planului european de salvare a Greciei, dacă socialiştii PASOK de la puetre ajung la un acord cu formaţiunea conservatore de opoziţie Noua Democraţie, privind cooperarea pentru rezolvarea crizei economice, a declarat joi un reărezentant de la cabinetul premierului Georgeos Papandreou.

”Nu va mai fi nici un motiv pentru referendum, dacă se va ajunge la consens între cele două partide mari”, a afirmat reprezentantul guvernamental elen, pentru agenţia rusă de ştiri TASS.

Anunţul lui premierului grec, privind organizarea unui referendum în 4 decembrie asupra planului de salvare a atras proteste dure în interiorul PASOK, dar şi al cabinetului Papandreou.


Chiar şi ministrul grec de finanţe, Evangelos Venizelos, i-a cerut joi premierului Papandreou să renunţe oficial la referendum.

Într-o cuântare susţinută în faţa socialiştilor, Venizelos a declarat că planul european de salvare trebuie să fie aprobat de 180 din cei 300 de parlamentari, pentru că ţara, sufocată de datorie, are nevoie de tranşa în valoare de 8 miliarde de euro din împrumutul de la UE şi FMI, înainte de 15 decembrie, relatează Reuters.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

PASOK mai dispune de 150 de locuri în Parlamentul de la Atena, din totalul de 300, Guvernul riscând să pice.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: