12 iulie, 2020

Papa Francisc, anunță Reuters, s-a declarat duminică îndurerat de decizia Turciei de a transforma muzeul Hagia Sofia din Istanbul în moschee.

”Gândurile mele se îndreaptă spre Istanbul. Mă gândesc la Sfânta Sofia şi sunt foarte îndurerat”, a spus suveranul pontif în timpul discursului săptămânal de binecuvântare din Piaţa Sf. Petru, din Roma.

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a anunţat vineri că primele rugăciuni vor avea loc la Hagia Sofia la data de 24 iulie, după ce monumentului i-a fost revocat statutul de muzeu și ”redeschis” pentru rugăciuni musulmane.


Tayyip Erdogan a declarat că Hagia Sofia, cu o vechime de aproape 1.500 de ani, fostă catedrală creştină, va rămâne deschisă creştinilor şi străinilor, dar a precizat că Turcia şi-a exercitat dreptul de suveranitate transformând-o în moschee şi va interpreta criticile aduse acestei mişcări drept un atac la independenţa ţării.

(Citiți și: ”Provocare Turcia-Occident: Ankara a anulat statutul de muzeu al Sf. Sofia – Erdogan anunță transformarea în moschee”)

Consiliul Mondial al Bisericilor i-a solicitat lui Erdogan să revină asupra deciziei, pe care patriarhul Bartolomeu din Istanbul, liderul spiritual al creştinilor ortodocşi din întreaga lume, a numit-o dezamăgitoare.

Grecia a condamnat decizia, ”cu cea mai mare fermitate”, după cum a declarat vineri seara premierul grec Kyriakos Mitsotakis.

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a anunţat că statutul Hagiei Sofia va fi revăzut de Comitetul Patrimoniului Mondial, adăugând că decizia Turciei ridică semne de întrebare cu privire la impactul asupra valorii universale a acesteia ca sit de o importanţă ce transcende graniţele şi generaţiile.

Sfânta Sofia este înscrisă pe Lista patrimoniului mondial al umanităţii în calitate de muzeu.


SUA s-au declarat vineri ”dezamăgite” de schimbarea statutului de muzeu al fostei catedrale creştine Sfânta Sofia din Istanbul în cel de moschee, cerând autorităţilor turce să garanteze accesul egal pentru toţi vizitatorii.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Operă arhitecturală majoră, construită în secolul al VI-lea de către bizantini, care îşi încoronau împăraţii în interiorul acestei catedrale, Sfânta Sofia este  una dintre principalele atracţii turistice din Istanbul.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: