Autoritățile au elaborat un proiect de OUG prin care va fi simplificată procedura de aducere în România a lucrătorilor din state terțe, a anunțat miercuri ministrul Economiei, Irineu Darău.
În momentul de față, procedura este complicată și greoaie, însă proiectul la care au lucrat Ministerul Muncii si Ministerul Afacerilor Externe simplifică şi organizează întregul sistem. Astfel, statul va cunoaște exact cine vine, unde lucrează şi în ce condiţii, anunță ministrul.
De asemenea, va fi introdusă platforma WorkinRomania.gov.ro, unde vor fi gestionate toate procedurile și va fi monitorizată situația fiecărui lucrător străin aflat pe teritoriul României.
”Procesul prin care lucrătorii străini ajung şi muncesc în România este, în prezent, complicat şi greu de urmărit. România are nevoie de forţă de muncă, dar nu cu un sistem opac şi vulnerabil la abuzuri. Guvernul va schimba asta!”, a explicat ministrul Economiei, într-o postare pe Facebook.
Reguli stricte pentru agențiile de recrutare
Irineu Darău anunţă că a avizat un proiect de Ordonanţă de Urgenţă, elaborat de Ministerul Muncii împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, care simplifică şi organizează întregul sistem, astfel încât statul să ştie exact cine vine, unde lucrează şi în ce condiţii.
”Este un subiect pe care l-am urmărit constant încă din primul mandat de senator, ca membru al Comisiei pentru muncă, pentru că problemele din acest sistem sunt cunoscute de ani de zile. Introducem platforma WorkinRomania.gov.ro, unde vor fi gestionate toate procedurile, pentru ca angajatorii să aibă un proces mai rapid şi mai clar. Vom avea reguli stricte pentru agenţiile de recrutare, ca să eliminăm intermediarii care profită de oameni sau ocolesc legea. În felul acesta, lucrătorii vor fi protejaţi prin obligaţii clare de informare, astfel încât fiecare să ştie din start unde vine, ce salariu are şi în ce condiţii lucrează”, explică ministrul Economiei.
Angajarea străinilor va fi corelată cu nevoile reale ale economiei şi se crează posibilitatea de a păstra în România străinii care au studiat aici şi care pot începe să muncească fără drumuri inutile şi fără birocraţie, a mai spus ministrul Irineu Darău.
(Citește și: Erodare a soldului remiterilor: Lucrătorii străini au trimis acasă peste 2 mld. euro din România în 2025 – Creștere modestă a remiterilor lucrătorilor români de peste hotare)
****