Add Your Heading Text Here

4 decembrie, 2019

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a colectat până în prezent 606 milioane de lei din contribuţia de 2% din cifra de afaceri a companiilor energetice, instituită prin OUG 114/2018, a declarat, miercuri, preşedintele instituţiei, Dumitru Chiriţă.

Banii ar urma să fie folosiți pentru „buna funcționare a companiei”, dar oficialul ANRE nu a dat detalii.


„ANRE are în cont, până în momentul de faţă, 606 milioane de lei din contribuţia de 2%. Aceste sume vor fi utilizate, potrivit legii, pentru organizarea şi funcţionarea ANRE. Banii nu pot fi folosiţi în alte scopuri”, a spus Dumitru Chiriţă, citat de Agerpres.

Creşterea de 20 de ori a contribuţiei la veniturile ANRE, impusă de OUG 114, a luat 140 de milioane de lei numai din conturile companiilor listate la Bursa de Valori Bucureşti în primele 9 luni.

(Citiţi şi: „Performanțele companiilor – 2019: Profiturile au fost afectate de „ordonanţele lăcomiei” și de creșterea costurilor”)

Taxa de 2% va fi eliminată, iar prețurile reglementate vor fi eliminate total în 2020, eventual prin asumarea de către Guvern a răspunderii în Parlament, potrivit promisiunilor premierului Ludocvic Orban.

Instituţia avea, la 1 ianuarie 2018, un număr de 288 de angajaţi şi a încheiat anul cu 313 angajaţi. În acest moment, există 322 de salariaţi, din 350 câţi prevede legea.

Dumitru Chiriţă a adăugat că, în octombrie 2017, când a preluat funcţia de preşedinte al ANRE, în cadrul autorităţii erau 76 de posturi de conducere, iar acum mai sunt 42.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

El a adăugat că în 2018 „o activitate importantă a fost digitalizarea instituţiei, al cărei sistem informatic era extrem de învechit”.

Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: