Sistemul global traversează o serie de convulsii cum nu s-au mai văzut din 1971, când președintele american Richard Nixon a rupt legătura dintre aur și dolar. Acea mișcare a produs, într-un termen de 10 ani, o regândire totală a economiei globale, din care a luat apoi naștere globalizarea acum mult hulită de SUA.
Această regândire a fost una de ordin filosofic, economic și al capacităților fizice de producție, una care a început cu vizita lui Nixon în China din 1972 și ulterior cu deschiderea Chinei comuniste către afaceri cu Vestul și fluxurile de capital din Occident.
Acum, administrația Trump pare să urmărească un plan bine pus la punct din perspectiva deciziilor și al unei gândiri puternic protecționiste, plan menit să refacă ordinea economică internațională și să pună sub presiune planurile Chinei de a domina lanțurile de producție ale industriilor viitorului.
Notă: Sistemul Bretton Woods a fost negociat în 1944 de 44 națiuni aliate ce urmau să câștige cel de-al Doilea Război Mondial. Sistemul a intrat oficial în implementare din 1958. Acesta a fost primul sistem global care a ordonat relațiile monetare, financiare și comerciale între statele din Occident.
Ministrul finanțelor al SUA, înainte de alegerea lui Trump: Pot să întrevăd că, în următorii patru ani, va trebui să facem o reordonare a economiei globale
Actualul ministru al finanțelor de la Washington, Scott Bessent (foto), vorbea despre această reordonare economică mondială încă de dinainte de alegerile americane, când avea calitatea de candidat pentru funcția actuală.
„Cred, ca un istoric al economiei și cineva care a fost activ în piețe de 40 de ani, că suntem într-un moment geopolitic unic și pot să văd că în următorii ani o să trebuiască să avem un fel de mare reordonare economică, la nivel global. Ceva echivalent cu un nou Bretton Woods sau, și mai înapoi în timp, similar cu Acordul pe Oțel, deci de tip Tratatul de la Versailles. Există o șansă bună să fim nevoiți să facem asta în următorii 4 ani și mi-ar plăcea să iau parte la asta. Am studiat asta”, spunea Scott Bessent în vara anului 2024, înainte de alegerile prezidențiale din noiembrie, într-o discuție la Manhattan Institute.
Despre magnitudinea reordonării care abia a început vorbește și Bill Gross, supranumit în lumea investițională „Regele Obligațiunilor” pentru portofoliul gigant de obligațiuni pe care l-a dezvoltat și avut sub administrare când conducea fondul de investiții Pimco.
„(Tarifele anunțate de administrație) reprezintă un eveniment economic și de piață de factură epică, similar cu 1971 și cu încheierea sistemului etalon-aur. Doar că de data asta are consecințe negative imediate”, a declarat Gross pentru Bloomberg.
De la „șocul Nixon” la „șocul Trump”
Decizia lui Nixon din 1971 de a rupe legătura dintre dolar și aur a pus crucea la căpătâiul primului sistem Bretton Woods, care a fost bazat din 1947 încolo pe puterea industrială a SUA, cea mai mare economie din lume, neafectată în niciun fel de război. În cadrul sistemului respectiv, SUA producea și restul lumii (în special Europa) consuma.
Recalibrarea s-a produs sub sistemul Bretton Woods 2.0, în care SUA au devenit consumator (pe datorie), iar restul lumii producător. Acești bani împrumutați din viitor de SUA și băgați în consum au produs sistemul financiar global de astăzi, în care dolarii primiți de marii producători mondiali (China, Germania, etc.) în schimbul bunurilor comerciale ieftine sunt reciclați înapoi în economia financiară a SUA, în beneficiul piețelor americane și a deținătorilor de active financiare – de aici și supraperformanța activelor americane și perioada de „excepționalism american” a ultimilor 40 de ani.
Acum, „moartea” sistemului Breton Woods 2.0 și reordonarea au loc pentru că SUA nu mai sunt dispuse să fie „consumatorul de ultimă instanță” care sprijină sistemul, ci vor să devină din nou producătorul numărul 1 la mondial, având în vedere competiția geopolitică tot mai acerbă cu axa Beijing-Moscova.
Președintele Trump a motivat de altfel, miercuri seară, decizia de a ridica un veritabil zid tarifar în jurul SUA tocmai prin faptul că SUA nu mai pot finanța bunăstarea altor țări prin deficitele sale comerciale.
„În fața unui război economic neîncetat, SUA nu mai pot continua cu politica capitulării economice. Nu putem plăti deficitele Canadei, Mexicului și ale altor țări. Puteam înainte, dar nu mai putem. Avem grijă de țări în toată lumea, plătim pentru apărarea și armatele lor, pentru tot ce ar trebui ele să plătească, iar când vrei să reduci un pic se supără că nu mai ai grijă de ele. Dar trebuie să avem grijă de oamenii noștri și asta vom face în primul rând. Punem America pe primul loc”, a afirmat Donald Trump.
(Citește și: ”Taxă pe economia mondială: ”Aceasta este declarația noastră de independență economică. Vom produce tot ce avem nevoie în America”. Rata tarifară medie urcă la cel mai mare nivel din ultima sută de ani”)
Dacă SUA va deveni fabrica lumii, atunci China și Europa vor trebui să înceapă să consume mai mult pentru a reechilibra sistemul mondial
Președintele Trump urmărește de altfel un calendar foarte similar cu cel al lui Richard Nixon. Ruperea legăturii dintre aur și dolar a dus la o scădere pe termen scurt a dolarului, o creștere a inflației și a fost cuplată cu impunerea de tarife vamale de 10%. Turbulențele, inclusiv financiare, au produs o recesiune adâncă care a fost contracarată cu stimulente fiscale majore care au alimentat și mai mult inflația structurală a acelei perioade.
Momentul actual a fost explicat foarte clar și succint de premierul actual al Canadei, Mark Carney, care a condus banca centrală a Marii Britanii între 2013 și 2020 – cea mai turbulentă perioadă pentru UK din debutul anilor 1980 încolo.
„Economia globală este fundamental diferită astăzi, prin comparație cu cum era ieri. Sistemul de comerț global ancorat de Statele Unite (…), care deși nu a fost perfect a livrat prosperitate (…) timp de decenii s-a încheiat. Relația noastră veche cu SUA, care a fost bazată pe o integrare adâncă, s-a încheiat. (…) Deși este o tragedie, este noua realitate”, a afirmat joi Carney.
Transformarea SUA în cel mai mare producător mondial de bunuri, în cazul în care această mișcare va avea succes, va schimba întregul sistem internațional de reciclare a dolarilor, care funcționează de mai bine de 50 de ani. Asta înseamnă că tendința actuală, în care în SUA se întorc circa jumătate din sumele economisite la nivel global – care apar din surplusurile comerciale internaționale – ar putea să se încheie, cu efecte negative pe piețele financiare americane, dar posibil pozitive pentru cele europene.
Totodată, într-un astfel de sistem Bretton Woods 3.0, marile economii producătoare – Europa și China – vor trebui să reechilibreze sistemul prin consum mai mare. Atât China cât și Europa deja au indicat că intenționează să facă acest pas, prin stimulentele fiscale anunțate în ultimele luni.
(Citește și: ”Atlanta Fed: Economia SUA s-a contractat în T1. Care par să fie planurile economice ale administrației Trump”)
(Citește și: ”Fostul negociator șef al lui Trump pe comerț: Explicațiile SUA pentru războaiele comerciale și obiectivele urmărite de actuala administrație”)
***
Urmărește-ne pe Google News
