3 iulie, 2020

Numărul de firme dizolvate a scăzut cu 31,66% în primele cinci luni din 2020, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, la 9.675, faţă de 14.157 de firme în ianuarie – mai 2019, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în municipiul Bucureşti, respectiv 1.810 firme (în scădere cu 24,96% faţă de primele cinci luni din 2019) şi în judeţele Constanţa (533, -25,04%), Timiş (516, -20,98%) şi Braşov (456, -13,80%), potrivit datelor prelucrate de Agerpres.

Raportat la primele cinci luni din 2019, cele mai semnificative scăderi ale numărului de firme dizolvate s-au înregistrat în judeţele Bistriţa-Năsăud (-65,85%), Dâmboviţa (-58,06%) şi Caraş Severin (-57,94%), în contextul în care în niciun judeţ nu au existat creşteri ale numărului de firme dizolvate în primele 5 luni ale anului curent, comparativ cu perioada corespunzătoare a anului trecut.


Domeniul de activitate care a înregistrat cele mai multe dizolvări de firme în intervalul ianuarie – mai 2020 este comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, unde s-au înregistrat 2.792 de dizolvări la nivel naţional. Faţă de aceeaşi perioadă din 2019, dizolvările din acest sector au scăzut cu 35,19%.

Construcţiile şi industria prelucrătoare sunt alte două domenii de activitate unde s-a înregistrat un număr mare de dizolvări de firme, şi anume 987, respectiv 854.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Pe de altă parte, în luna mai 2020 au fost înregistrate 1.304 dizolvări, cele mai multe în Bucureşti (287) şi în judeţele Cluj (69) şi Iaşi (69).


Articole recomandate:

Etichete: , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: