O explozie a avariat o școală evreiască din Amsterdam, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Primarul orașului olandez, Femke Halsema, a declarat că a fost vorba de un „atac deliberat împotriva comunității evreiești”. Nu s-au înregistrat victime.
Explozia de la școala dintr-un cartier rezidențial elegant din partea de sud a Amsterdamului a provocat doar pagube limitate, a transmis Femke Halsema într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres. „Acesta este un act laș de agresiune împotriva comunității evreiești. Evreii din Amsterdam se confruntă din ce în ce mai mult cu antisemitismul. Este inacceptabil”, a adăugat Halsema.
Incidentul are loc la o zi după ce poliţia olandeză a anunţat arestarea a patru bărbaţi, suspectaţi că ar fi declanşat o explozie în faţa unei sinagogi din Rotterdam, care a provocat un incendiu şi daune clădirii.
În Belgia vecină, o explozie a provocat un incendiu la o sinagogă din Liege, luni.
Îngrijorările cu privire la posibile atacuri împotriva comunităților evreiești din întreaga lume au crescut în urma atacurilor SUA și Israelului asupra Iranului și a unui răspuns ulterior din partea Teheranului.
Şcolile, sinagogile şi instituţiile evreieşti din întreaga lume şi-au sporit securitatea în ultimele săptămâni.
(Citește și: „UPDATE Conflictul din Orientul Mijlociu, ziua a 15-a / Donald Trump anunță că armata americană a distrus „toate țintele militare de pe Insula Kharg, bijuteria coroanei Iranului”)
***