O delegație ucraineană a plecat spre SUA pentru discuții suplimentare despre planul de pace inițiat de președintele Donald Trump, relatează pentru Bloomberg citând o sursă informată despre acest subiect.
Delegația, din care fac parte Rustem Umerov (FOTO), secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare, și primul adjunct al ministrului de Externe, Serhii Kîslîţia, se vor întâlni în Florida, cu trimisul special al SUA, Steve Witkoff, şi cu ginerele lui Donald Trump, Jared Kushner, a declarat persoana respectivă, care a cerut să nu fie identificată.
Săptămâna viitoare, Witkoff va conduce delegaţia SUA care se va deplasa în Rusia pentru negocieri cu Vladimir Putin.
Witkoff va discuta săptămâna viitoare cu Putin
SUA au dat săptămâna trecută un ultimatum Kievului să accepte până de Ziua Recunoştinţei (vineri) termenii unui acord care aparent favorizează Rusia. Documentul a fost simplificat prin separarea celor mai spinoase probleme, în urma unei serii de discuţii diplomatice la Geneva şi sub presiunea aliaţilor europeni ai Ucrainei.
Ţările europene au fost excluse de la negocieri şi nu au ştiut detaliile multor aspecte ale discuţiilor, fiind implicate doar în negocieri bilaterale în care contribuţia lor este absolut necesară în această etapă, cum ar fi definirea garanţiilor de securitate împreună cu SUA.
Deşi Washingtonul a lăudat progresele înregistrate în negocierile cu Ucraina, acestea se confruntă în continuare cu aceleaşi obstacole ca în rundele anterioare: ceea ce este pe placul Ucrainei este un factor de blocare a acordului pentru Rusia şi viceversa.
Preşedintele rus Vladimir Putin a reiterat joi cererea sa ca armata ucraineană să se retragă din zonele din regiunea Doneţk pe care Moscova nu a reuşit să le cucerească, o idee pe care Kievul a respins-o în repetate rânduri.
Negociatorul-șef al lui Zelenski a fost demis
Vizita delegaţiei ucrainene are loc într-un moment extrem de delicat, când preşedintele Volodimir Zelenski se confruntă cu o opoziție internă crescândă din cauza unui imens scandal de corupţie în care sunt implicați apropiați de ai săi. Andrii Iermak, cel mai apropiat aliat şi principalul consilier al președintelui Zelenski, care a condus până acum negocierile de pace, a fost nevoit să-şi prezinte vineri demisia, după ce procurorii anticorupție i-au percheziționat biroul și locuința.
La discuțiile de la Geneva de weekendul trecut, Yermak a fost negociatorul-șef al Ucrainei și a reușit să convingă SUA să reformuleze termenii acordului.
Acordul de pace discutat la Washington și Moscova
Planul de pace în 28 de puncte, susținut de Trump – elaborat de SUA și Rusia – ar fi prevăzut renunțarea Ucrainei la porțiuni suplimentare de teritoriu pe care Moscova nu a reușit să le cucerească și reducerea dramatică a dimensiunii armatei ucrainene.
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat vineri într-o postare pe rețelele de socializare că „criza politică de la Kiev” este o „combinație fatală”, survenind în momentul în care liderul maghiar Viktor Orban se află la Moscova pentru a se întâlni cu Vladimir Putin.
Putin a declarat joi că este dispus să lupte până când Ucraina va renunța la teritoriile pe care dorește să le anexeze. Președintele rus a declarat că propunerile lui Trump de a pune capăt războiului din Ucraina ar putea sta la baza unor acorduri viitoare, dar încă nu există o versiune finală. Președintele american a declarat marți că s-au înregistrat „progrese extraordinare” în ceea ce privește propunerea sa de pace în ultima săptămână.
Cititi si: Principalul consilier al lui Zelenski a demisionat vineri după ce poliția anticorupție din Ucraina i-a percheziționat locuința
***