Premierul Ilie Bolojan l-a primit marți, la Palatul Victoria, pe noul ambasador al Republicii Moldova în România, Mihai Mîțu (foto stânga).
Cei doi oficiali au analizat progresele înregistrate în proiectele comune de interconectare, îmbunătățirea condițiilor la punctele de trecere a frontierei, precum și colaborarea în sectoarele infrastructurii energetice și de transport, context în care au fost punctate proiectul Autostrăzii Pașcani-Iași-Ungheni și preluarea Portului Internațional Liber Giurgiulești de către România, prin Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța.
Un alt subiect important pe agenda discuțiilor s-a referit la pregătirea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Premierul Ilie Bolojan a reafirmat susținerea Românie atât prin pârghii diplomatice, cât și în mod practic, prin expertiza acordată de funcționarii români administrației Republicii Moldova în pregătirea parcursului său european. „România va continua să sprijine Republica Moldova atât din perspectiva pregătirii pentru aderarea la Uniunea Europeană, cât și din cea economică și de securitate”, a declarat Ilie Bolojan.
Ambasadorul Republicii Moldova a mulțumit României pentru sprijinul constant multidimensional și expertiza oferită în pregătirea aderării la Uniunea Europeană. „ Suntem recunoscători pentru contribuția României și implicarea dumneavoastră personală, domnule prim-ministru, care au ajutat Republica Moldova să depășească problemele provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei”, a subliniat ambasadorul Mihai Mîțu.
De asemenea, a fost subliniată importanța proiectelor culturale și de promovare a culturii române în cadrul Acordului prin care România oferă Republicii Moldova un ajutor financiar nerambursabil de 100 de milioane de euro, semnat în anul 2022.
(Citește și: „AmCham – Șase comunități de business din 3 țări – România, Republica Moldova și Ucraina, accelerează cooperarea regională prin AI și Big Data”)
***