JP Morgan Chase, Commerzbank și ING Group se numără printre băncile care își oferă sprijinul pentru o nouă bancă la nivel european, creată pentru a stimula cheltuielile în domeniul securității pe întreg continentul, potrivit grupului de dezvoltare care coordonează proiectul, transmite Bloomberg.
Giganții bancari, printre care se mai numără și RBC capital Markets și Landesbank Baden-Württemberg, susțin Defense, Security and Resilience Bank (DSRB), instituție care speră să strângă 100 de miliarde de lire sterline (132,9 miliarde de dolari) pentru a accelera reînarmarea, a declarat joi Rob Murray, directorul executiv al grupului de dezvoltare.
Ideea este de a permite țărilor europene să investească rapid în achiziții de apărare fără a provoca o creștere accentuată a datoriei publice. Banca va sprijini, de asemenea, aliații din America de Nord și regiunea Indo-Pacific.
DSRB ar oferi garanții pentru băncile comerciale, pentru a debloca accesul la credite pentru furnizori
Banca își propune să rezolve problemele sistemice din finanțarea apărării, în special în rândul companiilor mai mici, care se confruntă cu dificultăți în obținerea creditelor necesare pentru producerea de componente esențiale. DSRB ar oferi garanții pentru băncile comerciale, pentru a debloca accesul la credite pentru furnizori. De asemenea, ar emite obligațiuni cu rating AAA, ceea ce ar reduce costurile de împrumut pentru state.
„Încercăm să aducem armament în inventarele națiunilor noastre cât mai repede posibil, astfel încât să putem descuraja, dintr-o perspectivă europeană, Rusia și, dintr-o perspectivă indo-pacifică, China”, a declarat Murray, fost șef al departamentului de inovație din cadrul NATO, într-un interviu.
„Este vorba despre a ne asigura că națiunile aliate nu sunt vulnerabile din cauza incapacității de a produce elementele de care au nevoie pentru a se putea apăra.”
Un exemplu de proiect care ar putea beneficia de pe urma băncii este Global Combat Air Programme
Alți consilieri ai grupului de dezvoltare DSRB, care va fi guvernat internațional, includ pe Stuart Peach, fost președinte al Comitetului Militar NATO, și pe John Cummins, fost director executiv al Aviva capital Partners.
Banca va fi un alt instrument la dispoziția țărilor, a spus Murray. Dacă fiecare stat membru NATO și-ar respecta angajamentul de a cheltui 5% din PIB pentru apărare, acest lucru ar duce la o creștere de 1,9 trilioane USD a cheltuielilor, a precizat el. „Întrebarea este: cum finanțăm asta?”
Un exemplu de proiect care ar putea beneficia de pe urma băncii este Global Combat Air Programme, un parteneriat între Marea Britanie, Italia și Japonia, care își propune să producă un avion de vânătoare de generație următoare, cu tehnologie stealth, până în 2035.
Dacă aceste țări ar fi acționari ai băncii, ar putea obține finanțare multianuală fără a depinde de ciclul bugetar al departamentelor guvernamentale de apărare.
„Companiile își pot face investițiile de capital și chiar să înceapă construcția”, a spus Murray.
În septembrie, banca va lansa grupuri de lucru împreună cu firmele financiare, care lucrează pe bază de voluntariat, a adăugat Murray. Principalele lor preocupări vor fi proiectarea structurii de capital a băncii, consultanță privind implicarea investitorilor și evaluarea ratingului de credit.
(Citește și: ”Programul SAFE, de creștere a industriei europene de apărare – cererile de împrumut depășesc deja plafonul de 150 mld. euro”)
***