Add Your Heading Text Here

23 martie, 2021

Motor produse de Bergen Engines

Norvegia va interzice vânzarea planificată de către compania britanică Rolls-Royce a unui producător norvegian de motoare navale către o companie rusă din motive de securitate națională, anunță Reuters.

Deținut de Rolls-Royce de mai bine de 20 de ani, Bergen Engines este furnizor al marinei militare norvegiene, precum și al industriei globale de transport maritim.

Pe data de 9 martie, guvernul norvegian a anunțat că a suspendat temporar vânzarea, în valoare de 150 de milioane de euro, producătorului Bergen către TMH Group, urmând să demareze o evaluare a implicațiilor tranzacției asupra securității naționale.


„Avem acum suficiente informații pentru a concluziona că este necesar să împiedicăm vânzarea companiei către un grup dintr-o țară cu care nu avem cooperare în materie de securitate”, a declarat parlamentului ministrul norvegian al Justiției, Monica Maeland.

Relațiile dintre Norvegia și Rusia, care au graniță comună în Arctica, s-au îmbunătățit treptat în epoca post-război rece, înainte de a suferi un regres după ce Moscova a anexat Crimeea, în 2014.

Ambasada Rusiei la Oslo a declarat pe 10 martie că decizia Norvegiei de a suspenda vânzarea denotă sentimentele anti-rusești și provoacă îngrijorare.

Anunțând vânzarea, Rolls-Royce a declarat luna trecută că tranzacția cu TMH din Rusia face parte din planul general al grupului de a depăși pandemia COVID-19.

„Tehnologia posedată de Bergen Engines și motoarele pe care le produce ar fi de interes strategic pentru Rusia și ar fi sporit capacitățile militare rusești”, a declarat guvernul norvegian într-un comunicat.


Bergen Engines are aproximativ 950 de angajați și a avut venituri de 332 milioane de dolari în 2019.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Rolls-Royce a anunțat că intenționează să ceară guvernului norvegian o alternativă. ”Vom solicita asistență din partea guvernului norvegian, cerându-i să gasească rapid o soluție alternativă, care să ofere atât Bergen Engines și oamenilor ei siguranța viitorului, dar și un rezultat pe măsura așteptărilor Rolls-Royce. Noi nu suntem interesați să păstrăm această afacere”, a transmis compania britanică.

Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: