Add Your Heading Text Here

11 mai, 2015

iohannis-presidencyPreşedintele Klaus Iohannis l-a primit luni, pe adjunctul Secretarului de Stat pentru Comerţ al SUA, Bruce Andrews, şeful misiunii de promovare comercială în domeniul securităţii cibernetice, cei doi exprimându-şi interesul reciproc pentru creşterea investiţiilor americane în România.

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, preşedinte Klaus Iohannis a salutat iniţiativa de a organiza la Bucureşti Summitul regional dedicat securităţii cibernetice şi folosirea acestei ocazii de către reprezentantul SUA pentru stabilirea de contacte bilaterale pe teme economice.

Potrivit comunicatului, cei doi interlocutori şi-au exprimat interesul reciproc pentru consolidarea dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări. În cadrul întrevederii, preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat potenţialul deosebit pentru o colaborare bilaterală aprofundată în domenii precum sectorul IT, cercetarea, inovaţia, energia şi securitatea energetică, a mai transmis Administraţia Prezidenţială.

Summit regional pe teme de securitate cibernetică


Adjunctul Secretarului american pentru Comerţ, Bruce Andrews s-a aflat, luni, la Bucureşti, unde a participat la Summitul Regional pentru Securitate Cibernetică care s-a desfăşurat la Palatul Parlamentului. Acesta a fost însoţit de o misiune formată din 20 de companii americane de profil.

În cadrul evenimentului, oficialul american a declarat că în întreaga lume există o creştere a protecţionismului şi a naţionalismului digital, guvernele adoptând legi şi politic în beneficiul industriei locale, dar care, de fapt, limitează creşterea economică.

El a precizat că SUA sunt „dornice” să colaboreze cu România „pentru a face faţă pericolului emergent” al atacurilor cibernetice.

„Cred că una dintre cele mai bune modalităţi prin care putem ajuta România să-şi protejeze infrastructura vitală de invadatori ostili este continue dezvoltarea de tehnologii inovative cu ajutorul companiilor americane de înalt nivel din IT”, a precizat oficialul SUA, venit la Bucureşti cu o misiune formată din 20 de companii americane de profil.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Andrews a subliniat faptul că România a dovedit că este un lider în tehnologia informaţiei, aici fiind realizate noi descoperiri care sunt folosite peste tot în lume.


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: