George Simion a fost votat de semnificativ mai multe persoane cu studii primare, decât cu studii terțiare, în timp ce în electoratul rivalului său din turul 2 al prezidențialelor, Nicușor Dan, ponderea covârșitor mai mare a fost înregistrată de categoria de vârstă 18 – 29 de ani și de cei cu studii superioare, conform profilelelor de alegători prezentate de Remus Ștefureac, fondator și director general al INSCOP Reasearch.
Mai mult, deși a obținut cu aproape două milioane de voturi mai puțin, Nicușor Dan a reușit să atragă un număr mai mare de tineri până în 29 de ani și persoane cu studii superioare.
Crin Antonescu nu a convins tinerii, procentul de alegători cu vârste între 18 și 29 de ani fiind nesemnificativ, conform explicațiilor oferite de Remus Ștefureac pentru CursdeGuvernare.ro.
George Simion a fost votat de:
- mai mulți bărbați decât femei
- mai multe persoane din categoria 30 – 44 de ani decât restul categoriilor
- și de semnificativ mai mute persoane cu studii primare decât cu studii superioare.
Nicușor Dan a fost votat de:
- în egală măsură de bărbați și femei
- de semnificativ mai mulți tineri de 18 – 29 de ani comparativ cu alte categorii
- de semnificativ mai mulți alegători cu studii superioare, decât cu studii medii sau primare.
Categoriile de electorat pe care Nicușor a câștigat mai multe voturi: tinerii până în 29 de ani și persoanele cu studii superioare

„George Simion a obținut semnificativ mai multe voturi decât Nicușor Dan pe toate categoriile de alagători, cu excepția tinerii lor 18 – 29 și a votanților cu studii superioare”, menționează Remus Ștefureac (foto), pe contul său de Facebook.
Performanța este remarcabilă, datorită diferenței dintre ei, de aproape două milioane de voturi – George Simion a fost votat de 3.862.761 de persoane, Nicușor Dan – de 1.979.767 alegători.
Datele sunt extrase din sondajul INSCOP Research realizat ziua votului pe teritoriul României (fără diaspora) în cadrul unui proiect intern de testare și validare a acestui instrument de cercetare, precizează directorul Ștefureac.
Sondajul este reprezentativ pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste, care declară că s-a prezentat la vot sau se va prezenta la vot în mod sigur.
Datele au fost culese prin interviuri telefonice, pe un eșantion de 4.490 respondenți, dintre care voturi exprimate în număr de respondenți 2.455.
Marjă de eroare maximă admisă este de 2%.
Nicușor are șanse să câștige președinția doar dacă prezența va crește cu 1,5 – 2 milioane de voturi
„Orice altă strategie e poezie. Bună și ea în vremuri de restriște, dar fără efecte concrete asupra dinamicii electorale.
Dacă vom avea aceeași prezență la vot ca și în 4 mai, rezultatul finalei e clar. Foarte clar. Dacă însă prezența va fi semnificativ mai mare (cu 1,5 – 2 milioane de voturi) pe 18 mai comparativ cu 4 mai, atunci finala se joacă.
Și nu, nu suntem încă în Miorița pentru ca orice e posibil, chiar și schimbarea unui destin care pare acum implacabil. Să fim optimiști!
Indiferent însă de deznodământ, rezultatul democratic al votului majorității cetățenilor trebuie respectat, la fel cum orice alegător trebuie tratat cu respect, chiar dacă opțiunile nu convin unora sau altora”, a mai scris Remus Ștefureac, pe contul său de Facebook.
(Citește și: CURS: Crin Antonescu a luat 39% din voturile electoratului PSD, Victor Ponta – 40,6%; Nicușor Dan și-a adjudecat neafiliații politic)
****