Președintele Nicușor Dan a discutat, marți, cu Ilie Bolojan despre vizita pe care premierul o va efectua joi, la Bruxelles, dar și despre implementarea PNRR, șeful statului arătând că România are nevoie de aceste resurse europene pentru a depăși cu bine actuala perioadă complicată, potrivit News.ro.
„Am avut o discuție aplicată cu premierul Ilie Bolojan înaintea vizitei sale la Bruxelles. Joi, la Bruxelles, se va semna Declarația privind lansarea mecanismului EastInvest. Acest nou instrument european pune circa 20 de miliarde de euro la dispoziția a nouă state membre aflate la granița cu Rusia, Belarus și Ucraina, pentru a contracara efectele economice și de securitate cauzate de război”, a transmis Nicușor Dan într-o postare pe Facebook.
Șeful statului a precizat că „România este printre țările care vor putea accesa aceste finanțări, astfel încât să încurajăm investiții în zona de sud-est a țării – Moldova, regiunea Dunării și a Mării Negre”.
„Am discutat de asemenea cu premierul Bolojan despre implementarea PNRR. România are nevoie de aceste resurse europene pentru a depăși cu bine actuala perioadă complicată și pentru a genera creștere economică pe baze solide”, mai arată Nicușor Dan.
Vizita lui Bolojan la Bruxelles va viza și recuperarea banilor din jalonul pe reforma magistraților
Prim-ministrul Ilie Bolojan va avea joi, la Bruxelles, o întâlnire cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a discuta aspectele actuale legate de implementarea PNRR și prioritățile Guvernului României privind viitorul cadru financiar multianual post-2028.
Vizita vine după ce CCR a decis săptămâna trecută că reforma pensiilor magistraților este constituțională, Guvernul anunțând ulterior că va începe demersurile pentru recuperarea banilor din jalonul PNRR aferent acestei reforme, în valoare de 231 de milioane de euro.
Șeful Executivului se va întâlni și cu vicepreședinta executivă Roxana Mînzatu, comisar european pentru drepturi sociale, și va participa la evenimentul la nivel înalt de lansare a Comunicării privind regiunile de frontieră estice, alături de președinta Comisiei Europene, prim-miniștrii Letoniei, Estoniei și Lituaniei și de președinta Băncii Europene de Investiții.
Ce este EastInvest
EastInvest este un mecanism de finanțare dedicat regiunilor de frontieră estice, care reunește Grupul BEI, instituții financiare internaționale, precum și bănci naționale și regionale de promovare din statele membre vizate. Participarea României la platforma EastInvest se va face prin intermediul Băncii de Investiții și Dezvoltare.
Guvernul României a aprobat, în ședința din 19 februarie 2026, Memorandumul privind participarea României la Facilitatea EastInvest, un mecanism european dedicat consolidării investițiilor și creșterii rezilienței economice în regiunile estice ale Uniunii Europene, și a mandatat Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) să semneze Declarația de Intenție, în vederea sprijinirii acestor regiuni prin intermediul platformei EastInvest.
(Citește și: Premierul Ilie Bolojan, vizită la Bruxelles săptămâna viitoare. Se va întâlni cu șefa Comisiei – discuții pe PNRR și noua facilitate de investiții EastInvest)
(Citește și: Decizia CCR: Reforma pensiilor speciale în Justiție este constituțională. Încep demersurile de recuperare a banilor din jalonul PNRR aferent)
***