17 martie, 2025

Niciunul dintre cele trei centre pentru mari arși promise în urmă cu peste nouă ani, după incendiul din Club Colectiv nu a fost finalizat încă și nu nici nu va fi inauguart mai devreme de 2026, conform datelor prezentate luni de Ministerul Sănătății.

Reamintim că România va avea între 50 și 60 de paturi pentru tratarea persoanelor arse, când aceste unități vor intra în funcțiune.

Stadiul lucrărilor la aceste centre a fost prezentat luni, după ce în Macedonia de Nord au murit în weekend cel puţin 59 de persoane au fost rănite peste150, într-un incendiu similar celui din Club Colectiv.

Lucrări efectuate doar într-o roporție de 20 – 60%


Proiectul pentru aceste centre destinate exclusiv marilor arși a fost demarat in anul 2018, iar MS explică, într-un comunicat, că în 2021 era blocat, fara nici un progres.

Ministrul Alexandru Rafila, care a tot repetat că a găsit proiectul blocat, a promis încă din 2023 că centrele vor fi construite până în 2025.

Stadiul actual, prezentat de MS:

  • In urma negocierilor purtate de MS cu Banca Mondiala, proiectul a fost reluat in anul 2022 si prelungit pana în anul 2026.

  • Noile clădiri în curs de realizare pentru centrele de mari arşi includ blocuri operatorii, secţii de Anestezie-Terapie Intensivă şi Unităţi de Primiri Urgenţe si conexiunea cu UPU existente (SCJU Tg. Mureş şi SCUC Gr. Alexandrescu Bucureşti), conform unui comunicat al MS.

  • Stadiu cel mai avansat este înregistrat la Timişoara, unde termenul de finalizare a fost prelungit până în 2026, iar între timp s-au demarat procedurile pentru achiziţia de echipamente.

  • Stadiul lucrărilor la centrul din cadrul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Pius Brînzeu” Timişoara – realizat 60%.

  • la Spitalul Clinic de Urgenţă Copii “Grigore Alexandrescu” Bucureşti – realizat 20%

  • Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş – realizat 20%.

  • Valoarea totală estimată pentru realizarea celor 3 obiective este de aprox. 220 milioane de euro, iar termenul estimat pentru finalizarea acestora este sfârşitul anului 2025 – trimestrul I / 2026.

  • Ministerul Sănătăţii (MS), prin Unitatea de Management al Proiectului Băncii Mondiale (UMPBM) implementează Proiectul privind Reforma Sectorului Sanitar – Îmbunătăţirea Calităţii şi Eficienţei Sistemului Sanitar. Proiectul include activităţile şi fondurile necesare pentru elaborarea  proiectelor tehnice şi execuţia lucrărilor pentru edificarea a trei centre moderne pentru tratamentul pacienţilor cu arsuri severe.

  • În paralel, MS prin UMPBM a început procedurile de achizitie a echipamentelor noi aferente celor trei centre de tratare a pacienţilor cu arsuri severe şi a constituit grupurile tehnice de lucru la nivelul fiecărui centru în vederea lansării procedurii de licitaţie”, mai aratră sursa citată, potrivit căreia necesarul de finanţare pentru echipamente se ridică la suma de aproximativ o sută de milioane de euro.

Tragedia din Macedonia de Nord, comparată de presa internațională cu cea din Club Colectiv


După cea mai mare tragedie din istoria recentă a Macedoniei de Nord, mica naţiune balcanică se luptă să facă faţă atâtor pierderi de vieţi tinere, încercând în acelaşi timp să tragă la răspundere responsabilii şi să prevină o nouă catastrofă.

Incendiul masiv a distrus clubul de noapte supraaglomerat din oraşul Kocani, în estul ţării, în noaptea de sâmbătă spre duminică, lăsând în urmă 59 de morţi şi 155 de răniţi din cauza arsurilor, a inhalării de fum şi a faptului că au fost călcaţi în picioare în fuga spre singura ieşire a clădirii.

Presa internaţională a comparat incidentul cu tragedia din Clubul Colectiv.

Autorităţile din România au pus la dispoziţia celor din Macedonia de Nord aeronave militare pentru transportul răniţilor către alte ţări, dar şeful DSU, Raed Arafat, a precizat că nu avem locuri disponibile pentru a trata la noi în ţară pacienţi cu arsuri. 

(Citește și: Cele 3 centre pentru marii arși promise după incendiul de la Club Colectiv vor fi terminate în 2025, 10 ani după tragedie)

****


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: