12 februarie, 2014

Senatorul PSD Mircea Geoană a fost numit Înalt Reprezentant al prim-ministrului pentru promovarea proiectelor economice strategice și de diplomație publică, poziție onorifică și neremunerată.

Numirea s-a făcut printr-o decizie a prim-ministrului publicată miercuri în Monitorul Oficial, decizie care prevede înființarea postului în interiorul Cancelariei premierului.

Atribuțiile Înaltului Reprezentant al primului-ministru:

  • promovarea unor obiective economice regionale ale României, ținând seama de interesul mediului de afaceri din România de a accesa noi piețe, inclusiv a coridorului economic denumit generic „Noul Drum al Mătăsii”
  • organizarea în țară a unor conferințe economice, care să atragă personalități străine din domeniul politicii internaționale și din cel economic
  • participarea la proiectele Guvernului privind promovarea României în străinătate în vederea atragerii investițiilor străine
  • cooperarea cu organizații ale mediului civic, economic și academic pentru promovarea relațiilor României cu țări cu economii emergente
  • promovarea oportunității de afaceri în România în cadrul unor evenimente din mediul economic sau în relație cu organizații internaționale.
[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Cancelaria este cea care finanțarea și logistica necesare, asigură cheltuielile de deplasare și cazare la reuniuni internaționale, se spune în decizie.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: