Add Your Heading Text Here

19 martie, 2014

Mircea Diaconu a demisionat din PNL şi va candida ca independent la alegerile de pe 25 mai, după ce săptămâna trecută liberalii au decis să nu-l includă pe lista candidaţilor pentru alegerile pentru Parlamentul European.

PNL a decis pe 10 martie ca Mircea Diaconu, fost ministru al Culturii şi fost senator, să nu candideze din partea partidului la alegerile pentru europarlamentare, deoarece Agenţia Naţională de Integritate a explicat că actorul nu poate deţine nicio funcţie de ales, până în iunie 2015.

Horia Georgescu, preşedintele ANI, a declarat la Realitatea TV că instituţia va sesiza Parchetul General, dacă Biroul Electoral Central admite participarea lui Mircea Diaocnu la alegerile pentru PE.


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis, la 19 iunie 2012, decizie definitivă şi irevocabilă privind starea de incompatibilitate a fostului senator Mircea Diaconu.

De aceea, lui Mircea Diaconu i se aplică sancţiunea prevăzută de dispoziţiile articolului 25, alineatul 2 din Legea 176/2010, în sensul decăderii din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani, în cazul de faţă cea de membru al Parlamentului European, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, şi anume până la 19 iunie 2015, a explicat săptămâna trecută ANI.

Pe 13 marie 2014, fostul ministru al Culturii Mircea Diaconu a fost achitat de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul în care este acuzat de conflict de interese, instanţa dispunând însă ca acesta să plătească o amendă administrativă de 1.000 de lei.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Această decizie nu este definitivă.


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: