22 aprilie, 2026

Ministerul Finanțelor pregătește materiale de diplomație economică pentru Ministerul de Externe, cu scopul promovării investițiilor strategice ale României în rândul investitorilor din străinătate, a declarat miercuri Alexandru Nazare, adăugând că în această dimineață, la minister a avut loc o întrevedere cu o delegație din Marea Britanie, interesată de programul de investiții semnificative.

Întrebat dacă actuala criză politică ar putea influența schemele de relansare economică, ministrul Finanțelor a precizat că acestea nu vor fi afectate.

Componenta fiscală a pachetului de relansare este în vigoare, deci nu se întrevede niciun fel de schimbare acolo.
Iar în componenta de susținere a economiei, până în luna mai inclusiv, lucrăm la criterii pentru fiecare schemă de susținere în parte și vom prezenta aceste lucruri cât mai larg, în fiecare regiune de dezvoltare a României, astfel încât toți investitorii să știe de la ce bază de criterii plecăm și ce obiectiv urmărim.
În privința investițiilor strategice, cred că e destul de clar ce urmărim și acolo trebuie să facem cunoscute această posibilitate cât mai mult, inclusiv prin Ministerul Afacerilor Externe, adică pregătim materiale astfel încât tot ce înseamnă diplomație economică să aibă toate informațiile legate de investițiile semnificative”, a declarat Alexandru Nazare, în cadrul conferinței „Finanțarea Dezvoltării: (Re)capitalizarea României și utilizarea tuturor instrumentelor de irigare financiară a economiei”, organizată de CursdeGuvernare.ro.

Ministrul Finanțelor a precizat totodată că există un interes din partea investitorilor străini pentru investițiile strategice, chiar în această dimineață existând discuții cu o delegație din Marea Britanie, interesată de zona de procesare alimentară.

„În alte ordine de idei e păcat și pentru că am reușit să atragem interesul investitorilor. Chiar azi-dimineața am întâlnit la Minister câțiva investitori din Marea Britanie care sunt interesați de programul de investiții semnificative și vorbesc de investiții de peste 200 de milioane de euro în zona de procesare alimentară”, a detaliat Nazare.

Discuții avansate cu BEI pentru lansarea unui fond de investiții

Ministrul Finanțelor a anunțat totodată discuții avansate cu Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru crearea unui fond de investiții, împreună cu Banca de Investiții și Dezvoltare (BID).

„În programul de relansare am introdus un paragraf în care am redefinit rolul Băncii de Investiții și Dezvoltare și, practic, Banca de Investiții și Dezvoltare are acum posibilitatea, pe de-o parte, să se alăture unor vehicule investiționale, dar și să creeze vehicule investiționale, lucru pe care BID-ul nu-l putea face până acum. Și n-am făcut acest lucru într-o perspectivă medie sau îndelungată, am făcut-o pentru că avem niște planuri pentru a dezvolta BID-ul și a crea fonduri de investiții la care BID-ul să participe. Suntem în discuții relativ avansate cu Banca Europeană de Investiții și cu FEI pentru participare la un fond de investiții împreună cu BID și discuțiile sunt în desfășurare. La sfârșitul acestei săptămâni mai avem încă o sesiune și continuăm și la final de lună. Dar la Washington împreună cu BERD am tatonat această posibilitate ca și BERD-ul să participe la acest vehicul. Cred că avem nevoie să fim mult mai proactivi în această privință”, a detaliat Alexandru Nazare.

El a precizat totodată că acest model este utilizat cu succes de alte state din regiune și sprijină direcționarea capitalului către zona companiilor mici și medii.

„Dacă multe bănci de investiții din regiune au făcut deja asta și noi trebuie să facem acest lucru și să creăm posibilitatea să stimulăm capitalul privat care să meargă spre zone foarte importante, spre zona de IMM-uri, spre zona de susținere a economiei. Avem instrumentul garanției de portofoliu care trebuie din punctul meu de vedere să fie mult mai dinamic. Am avut o întâlnire cu toate băncile înainte de deplasarea în Statele Unite, tocmai pentru a transmite acest semnal că trebuie să vedem exact cum facem astfel încât relația dintre BID, bănci și client să fie mult mai dinamică, lucrurile să miște mult mai repede”, a mai precizat Nazare.

(Citește și: ”Execuția bugetară pe T1, prezentată de ministrul Finanțelor la conferința CDG: Deficit bugetar de doar 1% din PIB, la mai puțin de jumătate față de T1 2025 – Ce se întâmplă cu execuția pe PNRR și fondurile europene”)

***



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: