7 iulie, 2025

Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menține libertatea de decizie economică și libertatea de finanțare de pe piețe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declarat, luni, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, potrivit Agerpres.

”Este vorba, practic, de un demers de recredibilizare a României. E un semnal foarte puternic pe care îl dăm noi, că vrem să avem o abordare complet diferită în modul în care ne gestionăm finanțele publice. Este doar un prim pas în acest sens și, din nefericire, nu aveam alternative în privința luării acestor măsuri. Alternativele ar fi fost mult mai dificile. Adică, măsurile, dacă le-am fi amânat acum, ar fi avut un impact dublu, devastator din punctul meu de vedere, în toamnă, în niște condiții mult mai grele, pentru că adoptarea astăzi a acestui pachet ne menține libertatea de decizie economică și ne menține libertatea de finanțare de pe piețe”, a declarat ministrul într-o intervenție online în cadrul unei conferințe pe teme de agricultură.

Ministrul Finanțelor a admis că acest pachet de măsuri fiscale nu este perfect și nici nu poate să mulțumească pe toată lumea, dar nu existau alternative.


”E adevărat că nu este, nu va fi un pachet perfect și în niciun caz nu va mulțumim pe toată lumea, pentru că nu are cum să mulțumească pe toată lumea, dar, având în vedere creșterile de cheltuieli la toate capitolele și creșterea de deficit din ultimii patru ani, niciun guvern responsabil astăzi nu va avea alte alternative decât să acționeze așa. Încă o dată, îmi mențin disponibilitatea de a discuta cu toată zona de business din agricultură, pe zona de creștere a procesării și pe zona de stimulare a exportului”, a arătat Alexandru Nazare.

(Citește și: ”Adrian Codîrlașu / Două scenarii de evoluție economică, față în față cu măsurile de ajustare fiscal-bugetară. A și B – Șocuri și efecte”)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: