11 mai, 2017

Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase (foto), consideră inoportună reintroducerea examenelor de admitere la liceu, dar consideră că Evaluarea națională este necesară pentru a distribui elevii în aceste unități.

Declarația, făcută joi, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Arad, vine în contextul controverselor declanșate de noua formulă de calcul a mediei pentru intrarea la liceu. Începând de anul acesta, ponderea mediilor din clasele V – VIII scade cu 5%, ajungând la 20%, iar  Evaluarea naţională va conta în proporție de 80%.

După anunțarea noii formule, au apărut opinii potrivit cărora măsura va descuraja eforturile elevilor pe parcursul gimnaziului și va stimula meditațiile la materiile de la Evaluare.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

”Aşa cum este organizată evaluarea (naţională – n.r.) în momentul de faţă, corespunde şi se racordează foarte bine cu sistemul românesc de învăţământ. Noi avem obligativitatea învăţământului până în clasa a X-a, iar dacă introduci un examen de admitere… nu este necesar. Evaluarea naţională este un examen care ne permite să repartizăm elevii în ciclul următor”, a spus joi ministrul Pavel Năstase, citat de News.ro.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: