Add Your Heading Text Here

26 ianuarie, 2013

Delegaţia FMI a agreat intrarea în insolvenţă şi restructurarea Oltchim în vederea privatizării, însă reprezentanţii Fondului au o viziune pesimistă asupra combinatului, a declarat sâmbătă ministrul Economiei, Varujan Vosganain, după discuţiile cu creditorul internaţional.

„Termenii pe care noi i-am propus în scrisoarea de intenţie au fost în principiu agreaţi de FMI. Mă refer în principal la privatizarea Oltchim, la intrarea în insolvenţă a Oltchim pe care eu o văd ca o şansă de restructurare şi valorificare a părţilor viabile. Fondul Monetar are o viziune mai pesimistă. Rămâne să vedem ce se va întâmpla”, a afirmat Vosganian.

Ministrul economiei a precizat că de la privatizarea eşuată a Oltchim din 2012 şi până în prezent combinatul a acumulat datorii suplimentare de 100 de milioane de euro.


„Probabil că Fondul Monetar şi Comisia Europeană au în vedere şi experienţele anterioare. Anterioara privatizare nu a fost doar o audiţie a unor melodii puse pe computer, ci a costat Oltchim acumularea unei datorii suplimentare de aproape 100 de milioane de euro din momentul eşuării privatizării şi până acum”, a susţinut ministrul.

Varujan Vosganain a lăsat să se înţeleagă că FMI ar fi dorit lichidarea Oltchim „bucată cu bucată”, însă ministrul a susţinut că întreprinderea poate fi competitivă pe piaţă.

„Ar fi o soluţie mai uşoară de a lichida bucată cu bucată Oltchim. Eu am explicat faptul că Oltchim este una dintre cele mai importante unităţi din Europa Centrală şi de Est în acest domeniu, că există o piaţă bună”, a spus Vosganian.

El a sugerat însă că este nevoie de un ajutor de stat care să fie acceptat de Comisia Europeană, pentru ştergerea datoriilor suplimentare acumulate de Oltchim.

„Căutăm o soluţie, dar ea ar trebui însoţită şi de o atitudine deschisă a Comisiei Europene în ceea ce priveşte ajutorul de stat. Una este să negociezi un combinat care funcţionează şi alta un combinat cu porţile închise”, a mai spus ministrul Economiei.


Tribunalul Vâlcea a precizat vineri că Oltchim a cerut declanşarea procedurii de insolvenţă.

„Pe rolul secţiei a II-a civilă a Tribunalului Vâlcea s-a înregistrat cererea CA al SC Oltchim SA prin care s-a solicitat în temeiul art. 27 din Legea 85/2006 să se dispună deschiderea procedurii generale a insolvenţei acestei societăţi cu solicitarea reorganizării activităţii”, a menţionat instanţa.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

În aceeaşi zi, acţiunile Oltchim erau pe scădere cu 15% în prima parte a şedinţei.

Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: