fbpx

2 ianuarie, 2025

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a spus joi seara, la Digi24, că din cauza unei legi proaste, Ministerul de Interne a pierdut în ultimii 15 ani 35.000 de polițiști cu experiență.

„A fost o invitație la pensie”, spune ministrul, care insistă că legea trebuie schimbată „rapid”, și că va avea discuții în coaliție și în guvern pe această temă.

Ce prevede actuala lege pentru angajați MI

În sistemul de pensii militare de stat, în categoria pensiilor de serviciu intră pensia pentru limita de vârstă, pensia anticipată și cea anticipată parțială, iar ultimele două le permit militarilor și polițiștilor să se pensioneze înainte de atingerea vârstei de pensionare.


Potrivit Legii 223/2015, un polițist care are 47 de ani poate să iasă la pensie anticipat dacă îndeplinește condițiile de vechime în profesie (vechime efectivă de minimum 25 de ani, din care cel puțin 15 ani reprezintă vechime în serviciu).

La pensia anticipată parțială au dreptul militarii, polițiștii și funcționarii din sistemul penitenciar care au o vechime efectivă de peste 20 de ani, din care minimum zece ani reprezintă vechime în serviciu.

Cătălin Predoiu: ”A fost o politică greșită a statului român, care trebuie schimbată rapid”

”Nu mai putem lucra cu un deficit de 25% din personal, este cel mai redus număr de angajați. De la an la an efectivele au scăzut. Inclusiv anul acesta avem aproximativ 6.000 de pensionari. Deci e un domeniu sensibil”, a spus ministrul de Interne.

”Ministerul a pierdut în ultimii 15 ani aproximativ 35.000 de cadre, și erau cadre cu experiență care s-au dus acasă în pensie, și s-au dus pentru că sunt legi prost gândite și prost adoptate, și vă spun că n-am votat niciuna dintre aceste legi. A fost o invitație a acestor cadre, și nu numai din Ministerul de Interne, ci și Ministerul Apărării Naționale și din serviciile de informații, poate că și din alte domenii de activitate. A fost o invitație la pensie, a fost o politică greșită a statului român, care trebuie schimbată și schimbată rapid.

Este o discuție care să fie condusă de Ministerul Muncii, nu vreau să intru într-o zonă în care nu e normal să intru. Vom participa la această discuție pe baza discuțiilor pe care le avem și în Coaliție, și fiecare în partidele noastre, în ministere. Și se va face structurat acest lucru”, a afirmat Cătălin Predoiu.

(Citește și: ”Polițiștii protestează 3 zile – cer ca reforma pensiilor speciale să nu vizeze și pensiile militare”)


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: