Vizita la Chișinău a trei importanți liderilor europeni – președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz și premierul Poloniei, Donald Tusk, – pe 27 august, reprezintă un mesaj puternic, adresat inclusiv celor care încearcă să destabilizeze Republica Moldova, spune ministrul de Externe moldovean, Mihai Popșoi, într-un interviu pentru Agerpres.
„Acest gest politic puternic de a împărtăși cu noi sărbătoarea Independenței cu siguranță va fi apreciat de cetățenii Republicii Moldova și va trimite un mesaj puternic, va expedia un mesaj puternic inclusiv celor care încearcă să submineze stabilitatea din Republica Moldova, fie că vorbim de actori statali, Kremlin și Federația Rusă, fie că vorbim de actori nestatali, de diverși agenți de influență ai Federației Ruse, inclusiv oligarhii fugari, care sunt utilizați ca interpuși, ca proxy, în destabilizarea situației social-politice de Republica Moldova”, a precizat oficialul de la Chișinău.
„Este cu siguranță un gest puternic de solidaritate și sprijin politic și sprijin cât se poate de tranșant al parcursului european al Republicii Moldova. Or, în procesul de aderare, Republica Moldova se bucură de sprijinul absolut al tuturor membrilor Uniunii Europene. Firește, România este principalul aliat, avocat și promotor al aderării Republicii Moldova, dar și celelalte state membre și state mari, cum sunt Germania, Franța, Polonia, ne-au fost și ne sunt alături”, a mai spus ministrul de Externe al R. Moldova.
Întrebat ce se va întâmpla dacă, după alegerile din 28 septembrie, la Chișinău se va instala un parlament majoritat anti-UE, Mihai Popșoi a răspuns: „În istoria politică a Republicii Moldova au existat perioade când s-a făcut un anumit progres și acesta a fost dat peste cap – aduce aminte de dansurile noastre populare: un pas înainte și trei pași înapoi. Nu aș vrea ca aceste dansuri să se reflecte și în spațiul politic, mai cu seamă că am obținut atât de multe progrese în ultima perioadă, pe mai multe paliere, atât cel legat nemijlocit de procesul de aderare la Uniunea Europeană, cât și procese cât se poate de tangibile care țin de securitatea energetică, securitatea cibernetică, securitatea informațională, reziliența instituțiilor în ansamblu și aceste realizări pot fi date peste cap, nemaivorbind de problema pe care o creează un guvern pro-rus la Chișinău pentru România și Ucraina și vulnerabilitățile pe care le emană”.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, și prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, sunt așteptați pe 27 august la Chișinău, de Ziua Independenței, la invitația președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Președintele Nicușor Dan va veni pe 31 august, de Ziua Limbii Române, a anunțat Președinția de la Chișinău.
(Citește și „Greii europeni, în R. Moldova: Macron, Merz și Tusk vin la Chișinău pe 27 august. Președintele Dan – așteptat pe 31 august, de Ziua Limbii Române”)
***