Ministerul Finanţelor şi Banca de Investiţii şi Dezvoltare (BID) au anunțat miercuri lansarea produselor de garantare și finanțare dedicate întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), autorităţilor publice locale şi companiilor din subordinea acestora.
Ieri, în cadrul unei întâlniri de lucru între ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, şi managementul Băncii de Investiţii şi Dezvoltare, au fost analizate programele aflate în derulare şi au fost prezentate noi mandate de intervenţie, menite să consolideze rolul instituţiei în sprijinirea investiţiilor strategice, după cum se arată într-un comunicat transmis de minister.
Ministrul Nazare: Vrem ca efectele pozitive să se resimtă în economie începând din 2026
„Am solicitat conducerii Băncii de Investiţii şi Dezvoltare să accelereze implementarea programelor, astfel încât produsele de garantare să fie active pe piaţă în cel mai scurt timp. Este esenţial ca finanţările să ajungă rapid şi eficient la beneficiarii finali – IMM-uri, autorităţi publice locale şi companii din subordinea acestora – pentru ca efectele pozitive să se resimtă în economie începând cu anul 2026. În paralel, trebuie să consolidăm disciplina fiscală şi credibilitatea României pe pieţele internaţionale, pentru a susţine stabilitatea macroeconomică şi a proteja ratingul investiţional”, a declarat ministrul Alexandru Nazare.
La rândul lui, Dan Sandu, directorul general al Băncii de Investiţii şi Dezvoltare, a afirmat că banca și-a „asumat un calendar accelerat pentru implementarea programelor şi lansarea produselor de garantare în piaţă”.
„Banca de Investiţii şi Dezvoltare are un rol important în stimularea investiţiilor strategice, iar obiectivul nostru este ca aceste instrumente financiare să genereze efecte reale în economie. Vom acţiona cu prioritate pentru a mobiliza capital, a sprijini proiectele locale şi a contribui la dezvoltarea economică sustenabilă a României”, a declarat Sandu, directorul Băncii de Investiţii şi Dezvoltare.
Valoarea totală a finanțărilor disponibile pentru IMM-uri și UAT-uri: aproape 15 mld. lei
Produse financiare active sau aflate în implementare:
- IMM-urile – prin garanţia de portofoliu dedicată acestui segment, programul vizează sprijinirea a aproximativ 26.000 de companii în următorii 3 ani, prin finanţări acordate de intermediari bancari şi instituţii financiare nebancare partenere. Valoarea totală a finanţărilor disponibile este estimată la circa 12,6 miliarde lei, din care 8,8 miliarde lei reprezintă componenta de garanţii gestionată de Banca de Investiţii şi Dezvoltare, iar diferenţa reprezintă aportul celorlalţi parteneri financiari implicaţi în program.
- Autorităţi locale (UAT) şi companii în subordinea acestora – garanţii individuale cu un buget alocat pentru următorii 3 ani de 2,2 miliarde lei;
- Creditare directă pentru entitati publice, incluzând componentă de asistenţă tehnică printr-o linie de finanţare de la Banca Europeană de Investiții.
Conform Ministerului de Finanțe, BID are în acest moment în analiză mai multe aplicaţii din sectorul utilităţilor. Doar pentru trei dintre proiecte, valoarea finanțǎrii este de peste 220 milioane lei în garanţii şi circa 8 milioane lei în creditare directă.
- Fonduri europene – BID administrează instrumente financiare complexe, care combină împrumuturi cu dobânzi subvenţionate şi componente de grant, menite să sprijine investiţiile cu impact economic şi regional. Un prim exemplu în acest sens este Fondul de Participare Regională, un mecanism prin care BID va gestiona resurse europene pentru a finanţa, prin intermediul instituţiilor financiare partenere, proiecte ale IMM-urilor din regiunile Nord-Est, Sud-Est şi Bucureşti-Ilfov. Fondul are o alocare totală de peste 233 milioane euro, provenind în principal din Programele Regionale 2021–2027, şi oferă împrumuturi cu dobândă redusă şi o componentă nerambursabilă (grant) de până la 40% din valoarea finanţării.
Mandate noi în analiză
În completarea produselor existente, BID evaluează preluarea unor mandate suplimentare care vor extinde capacitatea de intervenţie:
- Fondul de Modernizare – pentru finanţarea investiţiilor în reţelele de distribuţie a energiei electrice si garanţii de portofoliu pentru IMM-uri ce investesc în retehnologizare si atingerea eficienţei energetice.
- Fondul Social pentru Climă – dedicat microîntreprinderilor vulnerabile şi sociale.
- Fondul de Tranziţie Justă – prin împrumuturi subvenţionate cu capital rebate.
Această colaborare reflectă angajamentul statului român de a sprijini sectorul privat, administraţia publică locală şi infrastructura de utilităţi — segmente vitale pentru relansarea economică, creşterea competitivităţii şi asigurarea sustenabilităţii.
Ministerul Finanţelor şi BID vor continua dialogul tehnic şi operaţional, astfel încât:
- BID sǎ finalizeze selecţiile de intermediari până la sfarsitul anului 2025;
- să lanseze tranzacţiile partenere în noiembrie-decembrie 2025 (pentru IMM și autorități publice) şi la începutul anului 2026 (pentru alte instrumente);
- să asigure monitorizarea eficientă a implementării, raportarea şi comunicarea în timp real către beneficiari şi publicul larg.
(Citește și: ”Daniela Iliescu, director executiv ROPEA: Banca de Dezvoltare și Investiții a României este operațională – ar putea finanța investițiile unor fonduri de private equity și venture capital. În Polonia așa se face”)
***