Add Your Heading Text Here

9 mai, 2012

Cancelarul german Angela Merkel i-a scris marţi preşedintelui francez recent ales, François Hollande, şi i-a precizat că zona euro îi priveşte pe amândoi, astfel încât să ia „deciziile necesare” pentru a rezolva criza datoriilor, scrie The Local.

„Ţine de noi să luăm deciziile necesare pentru Uniunea Europeană şi zona euro, pentru a pregăti societăţile noastre pentru viitor şi de a proteja şi de a promova prosperitatea într-un mod durabil”, a scris Merkel într-o scrisoare prin care l-a şi felicitat pe Hollande pentru victoria sa la alegerile prezidenţiale.

Merkel a subliniat că Hollande şi-a asumat puterea în cea de-a doua economie din Uniunea Europeană, „într-un un moment plin de provocari”.


„Sunt sigură că această cooperare a noastră va continua să consolideze şi să aprofundeze în mod tradiţional strânsa prietenie dintre popoarele noastre”, a mai spus ea.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Merkel a declarat, luni, că îl va primi Hollande cu „braţele deschise”, atunci când el va face prima călătorie a lui la Berlin în calitate de preşedinte, cel mai probabil miercuri, pe 16 mai, la a doua zi după ce îşi asumă în mod oficial rolul său ca preşedinte.


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: