DZYNE Technologies, companie care dezvoltă soluţii inovatoare de apărare autonomă în spectrul tehnologiilor UAS (Unmanned Aerial Systems – drone) şi cUAS (Counter-UAS – sisteme anti-dronă), va colabora cu compania naţională Romarm şi cu principalele companii româneşti din domeniul apărării pentru a cerceta, proiecta şi produce soluţii personalizate pentru securitatea frontierelor, protecţia infrastructurii critice şi pentru alte domenii cheie ale securităţii naţionale.
Acordul, transmite News.ro, a formalizat un cadru pentru multiplele eforturi comune necesare pentru îndeplinirea obiectivelor de securitate naţională şi regională ale României, care cuprind tehnologii de apărare autonome de ultimă generaţie.
”Soluţii autonome de ultimă generaţie”
Memorandumul de Înţelegere semnat cu Romarm semnifică angajamentul DZYNE Technologies şi Highlander Partners pentru un parteneriat durabil care ”va aduce în România soluţii autonome de ultimă generaţie, va consolida baza industrială de apărare a ţării şi va crea noi locuri de muncă”.
Această iniţiativă se aliniază cu obiectivele mai largi ale alianţei NATO în regiunea Mării Negre, o zonă critică pentru securitatea regională.
”Colaborarea pe care o formalizăm astăzi este mai mult decât un simplu acord de parteneriat — este un exemplu puternic al legăturilor strânse dintre naţiunile şi instituţiile noastre. Împreună ne asigurăm că forţele noastre armate sunt echipate pentru a face faţă provocărilor geostrategice complexe ale zilelor noastre cu agilitate şi încredere. Acest memorandum nu este doar o promisiune pentru viitor, ci şi o reflecţie a angajamentului durabil faţă de pace, securitate şi leadership tehnologic”, spune Emanuel Ioana, director general, compania naţională Romarm.
DZYNE Technologies este o companie americană specializată în dezvoltarea de sisteme autonome avansate pentru apărare şi aplicaţii comerciale.
Compania Naţională Romarm, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, coordonează 15 filiale şi un Centru de excelenţă în cercetare, dezvoltare şi inovare, fiind principalul producător domeniul apărării din România, furnizând o gamă largă de echipamente şi servicii militare.
Highlander Partners este o firmă de investiţii private, axată pe investiţii pe termen lung în industrii precum apărare, sănătate şi bunuri de larg consum.
***