”Rușii sunt inventivi și vor căuta mereu noi modalități de a ne lovi – de la atacuri cibernetice la dezinformare bazată pe deepfakes” – Rusia nu va înceta să hărțuiască Occidentul, indiferent cum se va încheia războiul din Ucraina: ceea ce europenii numesc „război hibrid” este, de fapt, un război politic împotriva sistemului social occidental. Europa va trebui să se obișnuiască cu această idee și să-și dezvolte anticorpi – spune într-un interviu exclusiv pentru numărul 72 al CRONICILOR CursDeGuvernare expertul în securitate Mark Galeotti.
Expert în problematica Rusiei contemporane, în special în ceea ce privește politica sa de securitate, serviciile de informații și criminalitatea organizată, Mark Galeotti este profesor onorific la UCL School of Slavonic and East European Studies.
Evaluarea sa asupra situației de securitate din vecinătatea Rusiei, dar, mai ales, din Europa vizată de Rusia, susține teza unui război permanent pe care Moscova îl va duce împotriva statelor UE în special și a Occidentului în general, iar ceea ce numim noi ”război hibrid” este, de fapt, un război politic, pe care rușii nu vor obosi să-l poarte.
Prezentăm mai jos câteva fragmente din interviu, varianta integrală poate fi citită în numărul 72 al CRONICILOR.
***
Mark Galeotti despre cultura strategică rusească: Pentru ei, războiul este mijlocul prin care îți impui voința sau eviți să ți se impună voința altora
Interviu cu profesorul Mark Galeotti – celebru expert în problematica Rusiei contemporane, în special în ceea ce privește politica sa de securitate, serviciile de informații și criminalitatea organizată. Autor prolific, cele mai recente cărți ale sale includ: Putin’s Wars (Bloomsbury, 2022), The Weaponisation of Everything (Yale, 2021), We Need To Talk About Putin (Penguin, 2019), The Vory: Russia’s Super Mafia (Yale, 2018). Este profesor onorific la UCL School of Slavonic and East European Studies și senior-fellow la Institutul de Relații Internaționale din Praga.
CRONICILE:
Cum ar trebui să înțelegem, dacă putem vorbi despre așa ceva, „modul rusesc de a purta războiul”? Cred că fiecare epocă are propria amprentă și moștenire a sa. Cum ar trebui să înțelegem ce se întâmplă astăzi și dintr-o perspectivă istorică?
Mark Galeotti:
În măsura în care există un „mod rusesc de a purta războiul” – și cred că există –, el este profund înrădăcinat în cultura strategică rusă, care, la rândul ei, este produsul unei insecurități istorice. Rusia se vede constant amenințată din aproape toate direcțiile, de națiuni și alianțe adesea mai puternice. De aici rezultă anumite trăsături legate de când și cum să lupți. Poate suna banal, dar chiar și afirmația lui Putin pe când se afla alături de bandele de tineri în ruinele Leningradului – „dacă ești pe cale să te lupți, lovește primul” – surprinde esența culturii strategice ruse: dacă vei ajunge la război, nu poți lăsa altora inițiativa, nici în privința momentului, nici a condițiilor confruntării.
(………………………………………………..)
Forma contează mai puțin; esența este raportul conflictual/natura conflictuală dintre puteri. Generalii și soldații sunt, în logica rusă, executanții unei strategii politice. „Modul rusesc” oferă, așadar, brațul puternic al politicii naționale/fundația de hard power – așa cum armatele fac pretutindeni.
Occidentul a intrat într-un război proxy: suficient de implicat ca să conteze, dar nu suficient încât să-și schimbe modul de viață
CRONICILE:
Dumneavoastră numiți „război politic”, în loc de termenul occidental „război hibrid”. Cum ați descompune această dimensiune a războiului politic, sau hibrid, purtat de Rusia împotriva Occidentului? Cum performează pe acest front? Este Putin „în avantaj”?
Mark Galeotti:
Nu vom ști cine câștigă până când conflictul se va încheia. Deocamdată, am putea spune că încercările Rusiei de a diviza și distrage atenția Occidentului nu au reușit: NATO s-a extins cu Finlanda și Suedia, există angajamente masive de creștere a cheltuielilor de apărare, iar liderii occidentali transmit mesaje convergente.
Din această perspectivă pare că ne confruntăm cu un eșec rusesc. Dar, în același timp, sprijinul pentru Ucraina este limitat; nu cred că se va ajunge la trimiterea de trupe occidentale în operațiuni militare directe. Se simte oboseala față de transferul de resurse și armament către Ucraina, iar folosirea activelor rusești înghețate de către Uniunea Europeană devine puțin probabilă. Vor urma decizii grele.
Modul în care rușii lucrează este că ei nu pot crea de la zero dezbateri interne în Occident, nu pot genera/fabrica curente de opinie, dar le pot amplifica și exploata pe cele existente.
De aceea cred că adevăratul „război politic” abia urmează. Ceea ce am văzut până acum au fost operațiuni de hărțuire. Dacă Donald Trump s-ar întoarce decisiv împotriva Kievului și ar încerca să forțeze o „înțelegere urâtă”, ceea ce nu este deloc imposibil, am intra în dezbateri interne foarte dure în Europa – atunci vom vedea cu adevărat eficiența mașinăriei politice a Moscovei în a semăna diviziuni, fragmentare, a întreține dezbateri fără sfârșit și, în cele din urmă, a eroda sprijinul pentru Ucraina până la un nivel tot mai limitat.
Sincer, e greu de imaginat un deznodământ în care Rusia nu păstrează cel puțin teritoriile ocupate astăzi. Întrebarea e dacă poate fi oprită extinderea și, mai ales, în ce stare va rămâne Ucraina la final. Și toate aceste elemente încă se joacă și depind de voința Vestului.
CRONICILE:
După invazia din februarie 2022, Rusia pare să fi revenit la o paradigmă a uzurii și a războiului de durată, de masă, de resurse. Credeți că Occidentul e pregătit pentru o asemenea confruntare? Pe hârtie, Rusia ar trebui să fie mai slabă decât Occidentul. Însă prin această mentalitate de mobilizare totală – un efort al întregii societăți, așa cum am mai văzut în istorie, în războaiele napoleoniene sau în Al Doilea Război Mondial -, Putin reușește să transforme această slăbiciune aparentă într-un avantaj strategic.
Mark Galeotti:
Interesant e că acesta nu este războiul pe care Rusia și-l dorea.
Înainte de 2022, gândirea militară rusă era mai apropiată de cea occidentală: război de manevră, non-contact warfare bazat pe lovituri de mare precizie în adâncime. Rusia nu dorea sau anticipa un război lent, de uzură, brutal. Acesta este produsul circumstanțelor. Da, Rusia are mai multe resurse, dar evită să mobilizeze total societatea – o critică frecventă în cercurile naționaliste ruse.
(………………………………………………)
Dar să ne întoarcem la această noțiune a confruntării – a războiului purtat între Rusia și Occident:
regimurile autoritare au tot felul de avantaje în astfel de situații: operează într-un mod pe care democrațiile și statul de drept nu și-l pot permite – pot controla informația și populația, pot acționa fără constrângeri legale.
Nu spun că Europa ar trebui să devină autoritară, însă, în războaiele totale, chiar și democrațiile se transformă temporar în forme de socialism autoritar – pentru că aceasta este cea mai eficientă modalitate de a-ți mobiliza resursele într-o bătălie existențială.
Totuși, acesta nu este un război existențial pentru Occident. Rusia nu are nici dorința, nici capacitatea de a ataca NATO.
„Victoria” Rusiei ar însemna, realist, păstrarea teritoriilor ocupate și impunerea unei păci inechitabile Ucrainei – nu cucerirea Kievului. Occidentul a intrat într-un război proxy: suficient de implicat ca să conteze, dar nu suficient încât să-și schimbe modul de viață. Este una dintre slăbiciunile noastre fundamentale.
(……………………………………………………….)
Ideea a fost ca Rusia să „piardă în ritmul potrivit”
CRONICILE:
Spuneți că Rusia a ajuns „accidental” la un război de uzură – nu era planificat așa?
Mark Galeotti:
Exact. Inițial, strategia era mai degrabă de tip blitzkrieg.
Dar Ucraina a rezistat, iar rușii s-au trezit într-un conflict prelungit. Au existat inovații tactice – unele copiate de la ucraineni, altele proprii –, dar la nivel strategic se vede stagnare. Exercițiile Zapad recente păreau din anii ’80.
Dilema este doctrinară: rușii nu știu dacă Ucraina reprezintă forma viitoarelor războaie sau doar o excepție. Până clarifică asta, poartă un război de uzură, sperând să-l câștige, iar abia apoi vor decide forma reînarmării. Prin urmare, cred că într-un anumit sens există un grad de paralizie doctrinară în interiorul Rusiei, până când această chestiune va fi clarificată. Există cei care spun „da” – Ucraina este viitorul războiului și alții care spun „nu”.
(…………………………………………………)
CRONICILE:
Vă temeți de un „test” al Articolului 5?
Mark Galeotti:
Puțin probabil. Care ar fi obiectivul? Ar fi un gest extrem de riscant și fără scop clar. Țările de la frontiera Rusiei – Finlanda, Polonia, statele baltice – nu ar ceda ușor.
Polonia va avea în curând mai multe tancuri moderne decât Rusia. Chiar și fără unanimitatea NATO, mari puteri europene ar putea reacționa individual.
În plus, armata rusă are nevoie de ani pentru a se reconstitui după Ucraina. Din perspectiva mea, cea mai realistă estimare este că va fi nevoie de aproximativ opt ani de la încheierea războiului din Ucraina – oricând se va întâmpla asta – pentru ca armata rusă să fie pe deplin reconstruită și operațională. Ar putea dura mai puțin, dar cel mai probabil va dura mai mult. Unii spun: „Da, dar nu ai nevoie de o reconstituire completă pentru a lansa un fel de test”. Atâta vreme cât ai câteva grupuri tactice, le poți împinge spre Narva sau într-un alt punct similar. Dar atunci problema devine – ce pârghie mai ai pe scara escaladării? Tot ce ai la dispoziție este armagedonul termonuclear. Nimeni nu o să arunce lumea în aer pentru Narva. Să rezumăm: teoretic posibil, practic improbabil – mai ales pentru un regim mai degrabă pragmatic decât ideologic.
(……………………………………………………)
Generația politică a lui Putin nu e interesată de dependența de China
CRONICILE:
Cum evaluați relația actuală dintre Rusia și China? Circulă numeroase etichete: „parteneriat fără limite” și, pentru unii, o alianță în totul, mai puțin în nume. Reflectă apropierea Rusiei de China și dependența tot mai mare de sprijinul chinez pentru efortul său de război o schimbare durabilă în cultura sa strategică?
Mark Galeotti:
Retorica e supraestimată. „Parteneriatul fără limite” e util pentru a speria Occidentul. În realitate, e o relație tranzacțională, pragmatică. China vinde tehnologii cu dublă utilizare, dar evită transferurile militare directe și riscul de sancțiuni; acordurile energetice sunt clar în favoarea ei. Rusia devine tot mai dependentă de China, dar nu este deloc confortabilă cu asta.
Este, de fapt, unul dintre aspectele interesante în care se observă clar o diferență generațională în interiorul elitei ruse.
Pentru Putin și cercul său apropiat, războiul din Ucraina este cel care contează – războiul care le va determina supraviețuirea politică, poate chiar personală, și cu siguranță moștenirea istorică. Prin urmare, vor face tot ce este necesar; iar dacă asta înseamnă să accepte concesii pentru a menține sprijinul Chinei și acel colac de salvare vital, atunci fie.
În schimb, generația politică ceva mai tânără este profund nemulțumită de această dependență. Nu vor o Rusie „vasală”. Vedem reacții: operațiuni împotriva spionajului chinez, planuri de extindere a producției interne a mineralelor rare, pentru a reduce dependența.
În interiorul elitei și al tehnocrației ruse, există, fără îndoială, o îngrijorare semnificativă în privința Chinei. Însă Putin pur și simplu nu este interesat de acest subiect. Nu cred că e o schimbare strategică definitivă, ci una conjuncturală, legată de Putin. Rușii se consideră în continuare europeni. Sunt bucuroși să primească turiști chinezi la Moscova și Sankt Petersburg, sunt deschiși față de investițiile chineze în orașele din Orientul Îndepărtat rus, dar, în același timp, sunt preocupați de implicațiile politice ale acestor investiții.
Relația rămâne unabazată pe pragmatism mai degrabă, decât pe încredere. În același timp, dacă vorbim despre perspectivele unui „Kissinger 2.0” – o veritabilă reechilibrare strategică –, ele sunt practic inexistente.
Un „Kissinger 2.0” e nerealist: Occidentul nu poate oferi acum ceea ce oferă China. Într-un anumit sens, trebuie să acceptăm că aceasta este o relație care s-ar putea deteriora în viitor, însă nu există prea multe lucruri pe care Occidentul le-ar putea face în privința asta.
(……………………………………………….)
La războiul hibrid putem răspunde cu mijloacele prin care răspundem terorismului
CRONICILE:
Ce ar trebui să facă Occidentul pentru a performa mai bine în acest război politic?
Mark Galeotti:
Este un clișeu să vorbim despre reziliență, dar rămâne un concept esențial.
Pentru că, în fond, cred că una dintre cele mai bune paralele este modul în care răspundem terorismului. În fața terorismului, încerci să infiltrezi agenți în mișcările radicale pentru a identifica și a preveni atacurile viitoare. Încerci să neutralizezi indivizii periculoși, dar, în același timp, trebuie să operezi cu înțelegerea clară că unele atacuri vor reuși, oricât de bun ar fi sistemul tău de securitate.
De aceea este esențial să ai o societate suficient de imunizată, care, în fața unui atac teribil, să nu reacționeze imediat, cerând niveluri nerealiste de securitate sau concesii făcute teroriștilor, ci pur și simplu să accepte – în acel mare clișeu englezesc – ideea de a „rămâne calm și a merge mai departe” (Keep Calm and Carry On).
Așadar, și în fața războiului subversiv practicat de Moscova avem nevoie de reziliență. La fel ca în lupta împotriva terorismului, nu poți preveni toate atacurile, dar poți construi o societate care nu intră în panică la primul șoc.
Printre măsurile necesare, putem include: o apărare mai eficientă împotriva atacurilor cu drone, identificarea și descurajarea grupurilor proxy folosite de Rusia – de regulă, nu agenți GRU, ci interpuși locali recrutați online pentru sume mici. Să îmbunătățim cooperarea între servicii și poliții, să integrăm comunitățile marginalizate.
În același timp, rușii sunt inventivi și vor căuta mereu noi modalități de a ne lovi – de la atacuri cibernetice la dezinformare bazată pe deepfakes. De aceea, cheia rămâne reziliența societală și voința de a nu ne abate de la obiectiv.
Aceste reflexe de reziliență ne vor ajuta și pe viitor, indiferent de adversar – China, Iranul sau alții. Provocările se schimbă, dar obiceiurile sănătoase de reziliență rămân.
(Citește și: ”Război Rece sau Pace Fierbinte?” – CRONICILE 72. Sumarul, titlurile, autorii, coperta )
***
Urmărește-ne pe Google News
