Add Your Heading Text Here

30 decembrie, 2020

Marea Britanie a devenit, miercuri, prima țară din lume care a aprobat utilizarea vaccinului antiCovid-19 dezvoltat de Universitatea Oxford și AstraZeneca.

AstraZeneca spune că a fost autorizată folosirea în regim de urgență a câte două doze. Marea Britanie a comandat 100 de milioane de doze ale vaccinului.

„Guvernul a acceptat astăzi recomandarea Agenției de Medicamente și Sănătate de a autoriza utilizarea vaccinului antiCovid-19 dezvoltat de Oxford University și AstraZeneca”, a anunțat Ministerul Sănătății  din Marea Britanie, citat de Reuters.


Marea Britanie folosește deja vaccinul Pfizer-BioNTech, iar Comisia pentru Vaccinare și Imunizare a decis că prioritatea este vaccinarea a cât mai mulți cetățeni.

Aprobarea noului vaccin vine în contextul în care Marea Britanie se luptă cu o nouă creștere a numărului de cazuri din cauza noii tulpini a virusului care se răspândește mult mai rapid.

„Ziua de azi este importantă pentru milioane de oameni in Marea Britanie, care vor avea acces la noul vaccin. Acesta s-a dovedit eficace, bine tolerat, ușor de administrat și este livrat de AstraZeneca fără profit”, a declarat Pascal Soriot, directorul general (CEO) al companiei.

Decizia va duce la o extindere masivă a campaniei de imunizare din Marea Britanie, notează și BBC News.

Vaccinul Oxford University-AstraZeneca a fost conceput încă din primele luni ale anului 2020. Prima testare pe un voluntar a fost în aprilie. În studiile clinice la scară largă au fost implicate mii de oameni.


Peste 600.000 de britanici s-au vaccinat deja după ce Margaret Keenan a devenit prima persoană din lume căreia i s-a administrat vaccinul antiCovid, omologat, respectiv cel dezvoltat de Pfizer.

Vaccinul Oxford-AstraZeneca va duce la o creștere semnificativă a numărului de persoane imunizate, în condițiile în care este mai ieftin, nu trebuie păstrat la temperaturi atât de scăzute ca vaccinul Pfizer- BioNTech (-70 grade Celsius) și este ușor de produs în masă

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

 

Articole recomandate:

Etichete: , ,

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: