11 septembrie, 2025

Fondul European de Investiții (FEI) a lansat apelul pentru selecția intermediarilor financiari în cadrul instrumentului de capital de risc „INNOVATION ROMÂNIA”, finanțat prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PoCIDIF) 2021-2027, cu cofinanțare prin fondul european de dezvoltare Regională.

Apelul este destinat echipelor de management de fond, încorporate sau nu la data depunerii aplicației (expresiei de interes). Selecția va fi efectuată de către experții FEI, conform criteriilor și procedurilor proprii care sunt descrise în apel. Apelul nu se adresează companiilor interesate de a obține investiții de capital – acestea vor putea solicita ulterior finanțări de la intermediarii selectați.

Fondul de fonduri „INNOVATION ROMÂNIA” a fost creat prin semnarea unui acord de finanțare între FEI și Guvernul României în decembrie 2024. „INNOVATION ROMÂNIA” vizează crearea unor instrumente financiare adaptate nevoilor pieței locale și care, până acum, au fost insuficient dezvoltate. Astfel, apelul include trei tipuri de fonduri de equity, cu un buget total de 100 milioane euro, fără o alocare prestabilită între tipurile de instrumente:

  • Fondul de transfer de tehnologie – destinat valorificării rezultatelor cercetării și inovării;

  • Fondul de coinvestiții, în special cu „business angels” – menit să consolideze comunitatea de investitori privați și să faciliteze implicarea acestora în dezvoltarea antreprenoriatului românesc;

  • Fondul de accelerare a antreprenoriatului – dedicat sprijinirii întreprinderilor aflate la început de drum și stimulării creșterii acestora.

Investițiile de capital de risc vor avea loc doar în România, cu respectarea criteriilor privind încurajarea inovării descrise în apel.

Echipele de management de fond interesate sunt invitate să consulte documentația apelului disponibilă AICI și să depună expresiile de interes până la termenul-limită de depunere – 15 noiembrie 2025. Expresiile de interes și cererile de clarificare se trimit exclusiv către FEI la innovation-romania@eif.org.  


Fondul European de Investiții este o instituție financiară europeană, parte din Grupul Băncii Europene de Investiții. Misiunea FEI este de a contribui la atingerea obiectivului Uniunii Europene de a sprijini microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii din Europa. FEI sprijină IMM-urile să acceseze finanțare, să crească, să inoveze, să se digitalizeze și să fie competitive în economia „verde”. FEI dezvoltă instrumente de capital de risc, garanții și instrumente de microfinanțare, utilizând atât resurse proprii, cât și fonduri încredințate (între alții) de Uniunea Europeană, Banca Europeană de Investiții sau statele membre ale Uniunii Europene.

(Citește și: ”Capital de risc pentru companiile inovative românești: Fond de 106 mil. euro – România are un necesar de 2 mld. euro până în 2027 pentru finanțarea inovației”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: