Add Your Heading Text Here

4 noiembrie, 2024

Maia Sandu, candidata Partidului Acţiune şi Solidaritate, o obţinut, duminică, un nou mandat de preşedinte al Republicii Moldova, în urma unei competiţii electorale echilibrate cu socialistul Alexandr Stoianoglo, transmite Agerpres.

Candidatul socialiştilor Alexandru Stoianoglo s-a impus în urma rândul votanţilor interni, cu scorul de 51,19% la 48,81%, însă Maia Sandu a contrabalansat prin votul din diasporă, unde a câştigat net cu 82.71% la 17.29%.

Maia Sandu a obţinut, potrivit datelor preliminare centralizate de Comisia Electorală Centrală (CEC), după numărarea voturilor din 99,68% din secţiile de votare, un scor de 55,35%, în timp ce contracandidatul său a fost votat de 44,65% dintre alegători.


Până luni dimineaţă, la ora 7.30, CEC centralizase voturile a 1.676.284 alegători. Dintre aceştia, 927.805 au susţinut-o pe Maia Sandu, iar 748.479 pe Alexandr Stoianoglo.

Maia Sandu: promite să ducă Moldova în UE, dar recunoaște că nu a reușit să reformeze justiția

Maia Sandu este una dintre cele mai importante figuri politice din Republica Moldova, o personalitate care a reușit să atragă atenția internațională prin viziunea sa progresistă și dedicarea față de reformarea țării. Maia Sandu are o biografie impresionantă, studii la universități prestigioase și o viață personală marcată de discreție.

De-a lungul primului mandat, a gestionat provocări majore, precum pandemia, criza economică și tensiunile geopolitice cu Rusia. Realizarea cea mai mare este, însă, statutul de țară-candidat și demararea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.

Apreciată pentru integritatea sa, Maia Sandu a fost criticată în ultima perioadă pentru ritmul lent al reformei în justiție și lipsa unei îmbunătățiri rapide a condițiilor economice.

Maia Sandu s-a născut în 1972 în satul Risipeni, aproape de graniţa cu România. Ea a obţinut un masterat în relaţii internaţionale la Chişinău şi un altul în politici publice după ce a studiat la Universitatea Harvard din Statele Unite. După un stagiu în Ministerul Economiei, a lucrat ca economist la biroul Băncii Mondiale din Chişinău timp de aproximativ şapte ani şi mai târziu a fost consilier al directorului executiv al Băncii Mondiale. După doi ani petrecuţi la Washington, s-a întors în Moldova în 2012 pentru a deveni ministru al educaţiei.

(Citiți și: ”Alegeri R. Moldova: între încă un pas spre UE, și încă doi înapoi spre Rusia”)


***

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: