19 septembrie, 2019

Liceele unde niciun absolvent nu a promovat Bacalaureatul din iulie 2019 nu pot face înscrieri în clasa a IX-a, conform Ordinului de Ministru 5090/2019 privind metodologia pentru fundamentarea cifrei de şcolarizare din învăţământul preuniversitar de stat.

Este o premieră ce filtrează unitățile de învățământ care s-au dovedit complet ineficiente, prin urmare și a profesorii care nu au avut niciun rezultat și ar trebui să se retragă din sistem.

(Citiți și: Începe anul școlar. O analiză prin comparație a corpului profesoral)

Prevederea apare la art.9 din Ordinul 5090/2019:


Propunerile privind cifra de şcolarizare pentru clasa a IX-a cu frecvenţă zi învăţământ liceal, pe ivelul/filiera/profilul/specializarea/calificarea profesională/programul de studii, pentru care s-a obţinut prin ordin de ministru autorizarea de funcţionare provizorie/acreditarea, se vor face numai de către unităţile de învăţământ în care, în sesiunea iunie – iulie 2019 a examenului de bacalaureat, nu s-a înregistrat procent de promovabilitate de 0% sau în care acest examen a fost promovat de cel puţin un absolvent.

În această situație se află 43 de licee din 23 de județe, potrivit datelor Ministerului Educației Naționale.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Rata de promovare în sesiunea din iulie a fost de 69,07% din totalul celor prezenți la examen, adică 129.167 de elevi.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: