Letonia va desfășura unități mobile de interceptare a dronelor la granița sa de est în următoarele zile, ca răspuns la o serie de incursiuni ale dronelor din direcția Rusiei, potrivit șefului Centrului de Competențe pentru Sisteme Autonome din țara baltică.
În ultimele săptămâni, drone ucrainene au pătruns în spațiul aerian al țărilor baltice membre NATO, provocând confuzie și accentuând tensiunile cu Rusia, într-un moment în care angajamentul Statelor Unite față de securitatea colectivă a NATO este pus sub semnul întrebării, relatează Reuters.
Dronele ajung în statele baltice din cauza puternicelor sisteme de bruiaj amplasate de Rusia în Belarus.
Două astfel de drone au explodat la o instalație de stocare a petrolului neocupată din Letonia, pe 7 mai. O altă dronă a explodat într-un lac, sâmbătă, după ce a pătruns în țară fără a fi detectată.
O dronă care se apropia i-a obligat pe parlamentarii din capitala lituaniană, Vilnius, să intre în adăposturi subterane, pe 20 mai, iar un avion militar al NATO a doborât o altă dronă deasupra Estoniei, pe 19 mai.
„Plănuim să desfășurăm echipe de interceptare (a dronelor) în următoarele două săptămâni”, a declarat Modris Kairiss, șeful Centrului de Competență pentru Sisteme Autonome al Armatei Letone, pentru Reuters, în cadrul unui eveniment paralel al conferinței Drone Summit din Letonia.
Echipaje mobile cu o rază de acțiune de 10 km
Echipele vor fi formate din maximum patru soldați într-un vehicul pentru teren accidentat care operează drone ucigașe, capabile să distrugă dronele militare inamice pe o rază de 10 km, a mai spus oficialul leton.
Numărul acestor echipe care patrulează frontiera letonă de 400 km cu Rusia și aliatul acesteia, Belarus, este secret.
„Trebuie să creștem numărul acestor echipe, dar trebuie să găsim un echilibru cu alte nevoi ale armatei. Dacă le-am amplasa la fiecare kilometru de frontieră, am epuiza rapid toate resursele armatei”, a spus el.
Dronele, o provocare pentru NATO
Într-un interviu acordat agenției Reuters la un poligon militar unde Letonia testează cele mai noi tehnologii de drone în cadrul unui program NATO, Kairiss a declarat că doborârea dronelor militare în timp de pace este complicată, întrucât datele radar din țările NATO sunt clasificate, iar partajarea acestora cu soldații însărcinați cu distrugerea dronelor este dificilă.
„Nu este suficient să acționăm împotriva oricărui obiect pe care îl observăm. Trebuie să îl identificăm mai întâi”, pentru a evita lovirea unui avion civil, a spus Kairiss.
O altă provocare iminentă pentru armata letonă și pentru NATO în general este utilizarea tot mai frecventă a dronelor de mici dimensiuni, a spus Kairiss.
„Acestea sunt cu câteva pași înaintea sistemelor anti-drone… Detectarea și interceptarea țintelor mici este dificilă și reprezintă marea provocare cu care ne vom confrunta cu toții în curând”, a spus el.
Bine, rapid, ieftin, suficient
Ucraina este pe cale să depășească Rusia în ceea ce privește numărul de drone, ambele țări producând milioane de unități pe an, a declarat pentru Reuters, în marja Summitului Dronelor, mareșalul aerian Johnny Stringer, ofițerul britanic care ocupă funcția de comandant adjunct al forțelor aeriene ale NATO.
NATO nu poate face față acestei situații în acest moment, dar are nevoie ca industria să fie capabilă să reînnoiască stocul de drone în același ritm în care acestea sunt consumate, a spus el.
„Răspunsul nu este să achiziționăm o mulțime de lucruri și apoi să le ținem în hangare și depozite… Acestea vor fi depășite de ritmul și tehnologia actuale”, a adăugat acesta.
(Citește și: Rusia poate manipula semnalele GPS până în centrul Europei, avertizează Lituania – antenele de bruiaj sunt amplasate în Kaliningrad)
****