Add Your Heading Text Here

15 iunie, 2022

Judecătorii Curții Supreme a SUA vor fi protejați printr-o lege adoptată de Congres cu câteva zile înaintea pronunțării unor decizii privind armele de foc și avortul, după ce un american furios pe un proiect de lege privind avortul a încercat să ucidă un judecător, săptămâna trecută, potrivit AFP și Agerpres.

Textul proiectului ar sugera că cea mai înaltă instanţă din Statele Unite era gata să-şi îngroape decizia istorică din 1973 prin care recunoştea dreptul femeilor la avort, ceea ce a stârnit proteste în toată ţara, inclusiv în faţa casei mai multor judecători.

Decizia finală a Curţii cu privire la acest caz, precum şi alta legată de portul de armă sunt aşteptate până la 30 iunie, ceea ce stârnește temeri de o nouă creştere a tensiunilor.


„Astăzi trimitem un semnal clar radicalilor de stânga: nu puteţi intimida judecătorii de la Curtea Supremă”, a afirmat liderul republicanilor din Camera Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, chiar înainte de adoptarea proiectului de lege care extinde protecţia de care se bucură judecătorii asupra întregii lor familii.

Textul, care a trecut deja de faza Senatului, trebuie acum semnat de preşedintele Joe Biden.

Un grup bipartizan de senatori americani a anunțat, duminică, un acord privind un cadru general pentru un proiect de lege vizând siguranța armelor de foc.

***

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: