15 aprilie, 2026

Kelemen Hunor, președintele UDMR, a declarat miercuri, într-un interviu pentru Radio Kossuth, că nu este optimist în legătură cu detensionarea situației din coaliția de guvernare după ce a discutat marți cu premierul Ilie Bolojan și cu președintele PSD Sorin Grindeanu.

”Este important ca această coaliție să funcționeze, chiar în pofida tuturor certurilor” și că riscul cel mai mare din punctul său de vedere este o nouă majoritate care să includă și AUR.

Declarațiile au fost făcute cu câteva zile înainte de referendumul intern în care PSD va decide dacă îl mai susține pe premierul Ilie Bolojan.
Referendumul va avea loc luni, 20 aprilie.

Principalele declarații ale liderului UDMR

  • Există o tensiune între cele două mari partide, între social-democrați și partidul liberal care dă premierul. Așa cum simt eu, socialiști vor ajunge acolo, ca printr-o decizie internă a lor să întărească dorința lor de a schimba premierul, vor solicita Partidului Liberal acest lucru. Eu nu cred că această cerere va fi lipsită de tensiuni, și că se va întâmpla de pe o zi pe alta.

  • Pentru noi, maghiarii din Transilvania dar și pentru România, este important ca această coaliție să rămână, ca această coaliție să funcționeze, chiar în pofida tuturor certurilor, pentru că certuri au existat mereu. Pentru noi cel mai mare risc este dacă această coaliție se destramă și pornește un fel de căutare de cale, dintr-o direcție, care vede posibilă să includă AUR ca un factor de funcționare a guvernării.

  • Eu consider această variantă ca fiind un scenariu foarte, foarte rău, a cărui realizare, în acest moment nu îl exclud, dar nici nu-l văd posibil.

  • Ieri am avut discuții cu premierul, dar și cu președintele PSD. Am încercat să înțeleg unde este problema reală, și dacă putem să găsim o soluție care să conducă la supraviețuirea, continuarea acestei coaliții, la o guvernarea eficientă.

  • Nu sunt foarte optimist astăzi, dar evident, până săptămâna viitoare mai sunt câteva zile, și noi suntem interesați ca această coaliție să aibă perspectivă, stabilitate.

  • Oricum, anul viitor, peste un an, potrivit acordului de coaliție, ar avea loc schimbarea de premier, și până atunci avem o serie de sarcini pe care trebuie să le realizăm.

  • Și pentru maghiarii din Transilvania, România este bine ca această coaliție e stabilă, în pofida tuturor greutăților, face ordine în finanțele, în bugetul țării.

(Citește și: Contraatacul PNL și USR – Rezoluții: Nu vor mai intra în coaliție cu PSD, dacă social-democrații votează o moțiune de cenzură cu AUR sau mai provoacă instabilitate guvernamentală)

****



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: