Premierul britanic laburist Keir Starmer și-a prezentat luni demisia, declanșând procesul decizional care va conduce la numirea celui de al șaptelea prim-ministru al Marii Britanii în doar zece ani.
Această demisie vine la mai puțin de doi ani după ce Starmer a condus Partidul Laburist către una dintre cele mai convingătoare victorii din istorie la alegerile parlamentare din 2024.
Într-o declarație făcută luni în fața reședinței de pe Downing Street no. 10, după ora 9:30 a.m., Starmer a spus că va rămâne în funcție până la finalizarea stabilirii noii conduceri a Partidului Laburist, ceea ce, a spus el, va contribui la asigurarea unui transfer lin a puterii.
Într-un scurt discurs, Starmer, vizibil emoționat, a spus că numirea sa ca premier a fost „cel mai memorabil moment din viața mea”, adăugând că, sub mandatul său, reputația Marii Britanii în lume a fost restabilită, investițiile fiind relansate și drepturile muncitorilor îmbunătățite.
Cu toate acestea, Starmer a recunoscut că colegii laburiști și-au pus întrebarea dacă este cel mai bine indicat pentru a conduce partidul la următoarele alegeri generale.
„Am aflat răspunsul partidului meu. Accept acest răspuns cu bunăvoință. Voi demisiona din funcția de lider al Partidului Laburist,” a spus Starmer, recunoscând indirect scăderea drastică a laburiștilor în preferințele electoratului britanic.
Presa britanică afirmă că noul prim-ministru va fi instalat cu mult timp înainte de reluarea sesiunii Parlamentului din septembrie.
Plecarea bruscă (dar nu în întregime „surprinzătoare”) a lui Starmer vine după ce Partidul laburist de centru-stânga a precizat clar că nu mai crede că poate obține o victorie la viitoarele alegeri generale.
Apărându-și mandatul scurt și tumultos, Starmer a încercat să-și prezinte plecarea ca pe un act de patriotism suprem, mai degrabă decât ca pe o capitulare în fața luptelor interne din partid.
„Fiecare decizie pe care am luat-o a fost despre pe primul loc a pune țara pe care o iubesc. De aceea, voi demisiona din funcția de lider al Partidului Laburist”, a spus el, adăugând: „Am vorbit cu majestatea sa regele în această dimineață pentru a-l informa despre decizia mea.”
"New leader will be in place before Parliament returns in September, I will remain in post until the contest is complete"
— BBC Breaking News (@BBCBreaking) June 22, 2026
Keir Starmer announces he will resign as UK prime minister and leader of the Labour Party
Follow live updates and reaction: https://t.co/8HkQf7O9cD pic.twitter.com/oyZPA5C6Yc
Scandalul Peter Mandelson și imigrația necontrolată
Starmer și ministrul de finanțe, Rachel Reeves, se confruntă cu nemulțumirile din propriile rânduri ale partidului, iar reformele din cadrul asigurărilor sociale și numirea lui Peter Mandelson – un apropiat al infractorului sexual Jeffrey Epstein – ca ambasador la Washington au deteriorat și mai mult relațiile cu colegii din partid.
Un sondaj Ipsos publicat vineri arătă că 52% din publicul britanic consideră că Starmer ar trebui să demisioneze din funcția de prim-ministru, cu cinci puncte procentuale mai mult decât în mai, în timp ce 35% cred că ar trebui să rămână în funcție.
Randamentele obligațiunilor de stat din Marea Britanie au crescut vineri în urma victoriei lui Burnham în alegerile parțiale. Cu toate acestea, în ultima vreme el a fost dornic să calmeze piețele, distanțându-se de declarațiile anterioare în care sugera că Regatul Unit era „legat de piețele de obligațiuni”. Andy Burnham este perceput cu vederi mai socialiste, mai ales în domeniul politicii fiscale, decât Keir Starmer.
Presiuni din partid pentru demisie
Mai mulți miniștri de rang înalt din guvernul britanic l-ar fi îndemnat pe prim-ministru să elaboreze un plan de vacantare a funcției, inclusiv secretarul de externe Yvette Cooper, secretarul de interne Shabana Mahmood și ministrul energiei Ed Miliband.
O înfrângere grea în alegerile locale de luna trecută, coroborată cu scufundarea în preferințele electoratului britanic, a erodat constant autoritatea prim-ministrului asupra Partidului Laburist aflat la guvernare.
Demisia lui Starmer deschide calea lui Burnham – care urmează să fie învestit luni ca membru al parlamentului – pentru a-i succeda ca lider al Partidului Laburist și prim-ministru al Regatului Unit.
Victoria solidă a lui Burnham în alegerile parțiale de la Makerfield de săptămâna trecută i-a consolidat și mai mult poziția în cadrul partidului, făcând improbabilă o competiție pentru conducere și lăsându-l pregătit să intre pe Downing Street fără opoziție.
Trump: Starmer a eșuat în politicile de migrație și energetice
Președintele american Donald Trump a anunțat duminică într-o postare pe TruthSocial că Starmer va demisiona: „A eșuat lamentabil în două subiecte foarte importante – IMIGRAȚIE ȘI ENERGIE (DESCHIDEȚI EXPLOATĂRILE DE PETROLUL DIN MAREA NORDULUI!),” a scris Trump în postare.
Lira sterlină scădea înainte de anunțul demisiei cu 0,23% față de dolar, tranzacționându-se la 1,3202 dolari. Randamentul obligațiunilor guvernamentale britanice pe 10 ani, cunoscute sub numele de Gilts, a stagnat luni dimineață, la 4,8452%.
Burnham se va confrunta cu constrângeri fiscale
Lizzy Galbraith, economist politic senior la Aberdeen, a declarat că, deși Burnham beneficiază în prezent de faptul că se află în afara Westminsterului, reprezentând „ceva diferit” în ochii alegătorilor, va moșteni în continuare aceleași constrângeri fiscale dificile care au îngreunat agenda guvernului Starmer.
Atractivitatea lui Burnham pentru cei din afara țării ar putea scădea odată ce va prelua funcția, spune analistul economic.

Andy Burnhum, laburistul cotat cu cele mai mari șanse pentru a se muta în Downing Street nr. 10.
Andy Burnham, fostul primar al Greater Manchester, extrem de popular, a fost mult timp considerat „Regele Nordului” și cea mai mare amenințare la adresa imaginii sterile de lider a lui Starmer, consideră analiștii politici. Prin asigurarea unui loc în Camera Comunelor, Burnham l-a forțat efectiv pe Starmer să demisioneze.
„Pe termen scurt, Burnham se va concentra mai mult pe câștigarea încrederii piețelor și nu pe îndepărtarea prea radicală de agenda politică actuală, cu siguranță în ceea ce privește politica fiscală, care a fost stabilită sub Keir Starmer și cancelarul Rachel Reeves”, a declarat Galbraith luni în emisiunea „Squawk Box Europe” de la CNBC.
Randamentele obligațiunilor de stat britanice au crescut vineri în urma victoriei lui Burnham în alegerile parțiale. Cu toate acestea, el a fost dornic să calmeze piețele, distanțându-se de declarațiile anterioare în care spunea că Marea Britanie este „legată de piețele de obligațiuni”.
Chris Beauchamp, analist șef de piață la IG, a avertizat că piețele vor penaliza dur o abordare de „liber la cheltuieli” din partea lui Burnham, având în vedere situația financiară „dezastruoasă” a Regatului Unit.
Cititi si: Criză la Londra: ministrul Apărării demisionează din cauza subfinanțării armatei, amplificând presiunea asupra premierului Keir Starmer
***