Vicepreședintele SUA, JD Vance, a declarat că Rusia cere „prea mult” în negocierile cu Ucraina, acesta fiind cel mai recent semn al frustrării crescânde a Washingtonului față de evoluția tratativelor pentru a pune capăt războiului dintre cele două țări. „Este posibil să fie adevărat”, a comentat, ulterior, președintele Donald Trump.
JD Vance a făcut această declarație la întâlnirea liderilor Conferinței de Securitate de la München, eveniment desfășurat, miercuri, la Washington. Vicepreședintele SUA a spus că, în prezent, Casa Albă se concentrează pe organizarea unor discuții directe între cele două părți și este gata să se retragă dacă anumite obiective nu sunt atinse.
„Nu aș spune că rușii nu sunt interesați să rezolve această problemă. Ce aș spune este că, în acest moment, rușii au o serie de cerințe, o serie de concesii pentru a pune capăt conflictului. Noi considerăm că cer prea mult”, a insistat JD Vance.
„Este posibil să fie adevărat. Ajungem într-un punct în care va trebui să luăm unele decizii. Nu sunt mulțumit de asta”, a replicat Donald Trump.
Mai mulți oficiali de rang înalt din Administrația Trump, printre care Vance și secretarul de stat american Marco Rubio, ar fi din ce în ce mai frustrați de inflexibilitatea Rusiei în discuțiile privind încetarea războiului, relatează The Guardian. Steve Witkoff, emisarul special al lui Trump, a purtat patru runde de discuții directe cu Vladimir Putin, dar acestea nu au dus la concesii concrete din partea Rusiei.
După întâlnirea cu Volodimir Zelenski de la Vatican, Trump a amenințat, recent, Rusia cu sancțiuni suplimentare pentru continuarea bombardamentelor asupra Kievului și a altor orașe importante din Ucraina, în ciuda negocierilor pentru ajungerea la un armistițiu permanent.
Înaltii oficiali ruși au menținut o poziție dură, cerând atât retragerea NATO, cât și limitarea securității Ucrainei și un anumit control asupra politicii sale interne.
Noi atacuri ale forțelor ruse
Autoritățile ucrainene au anunțat joi dimineață că forțele ruse au lansat noi atacuri în Ucraina, în pofida încetării focului declarate de președintele Vladimir Putin și intrate în vigoare miercuri la miezul nopții.
Între timp, joi dimineață au fost raportate alerte privind atacuri cu drone în regiunea Lipețk, din vestul Rusiei, potrivit guvernatorului regional Igor Artamonov.
Președintele rus, Vladimir Putin, a anunțat această încetare a focului pentru perioada ceremoniilor ocazionate de Ziua Victoriei, 9 mai, pentru a marca 80 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Ucraina a denunțat măsura, pe care a calificat-o drept simbolică, și a cerut o încetare a focului pentru 30 de zile.
(Citește și: „Președintele Poloniei: Doar Trump îl poate forța pe Putin „să facă pace” în Ucraina”)
***