Otopeni:
L-am întâlnit pe dl. J în aeroport. Mergea la Paris, la o probă de realitate: să arate managementului clientului său global o piesă mică, produsă în România, parte dintr-un angrenaj global. O căra pe aeroport ca pe o sculptură. Omul – fondator și proprietar al unei firme românești care a depășit 100 de milioane de euro cifră de afaceri.
Îl știu de mult pe dl J. și povestea lui e și mai fantastică: un om crescut prin voință și disciplină, devenit furnizor al unor giganți industriali globali cărora compania sa nu le mai vinde cost. În lumea lui, nu câștigă cel mai ieftin. Câștigă cel care livrează precizie, siguranță, just in time, și la nevoie amprentă geografică, căci dumnealui a reușit să facă și investiții pe alt continent urmându-și clienții. Totul dintr-un anonim oraș de provincie. Dintr-un anonim atelier de matrițe.
România trăiește ultimul mare impuls din inerția geografiei. E însă istoric.
În 2026, asta e diferența dintre o economie care contează și una care e “pe lângă”. Zoom out-ul strategic pe care îl propun este despre unde se află România când lumea se schimbă. Și la fel ca în șah, poziția nu îți dă victoria, dar îți dă dreptul la joc.
Documentele și meta-studiile europene despre conectivitate estică sunt, de regulă, tehnice. Dar există o concluzie care schimbă tot ce știam despre România: deodată ea este “balamaua vestică” pentru conectivitatea cu Estul (și, atenție, mai ales India) – prin Middle Corridor + Marea Neagră + Constanța + Dunăre. E drept că balamaua scârțâie – a doua concluzie a rapoartelor, mai incomodă, e despre risc: instituțiile, porturile și calea ferată pot deveni “bottleneck”, iar când devii bottleneck într-un coridor, lumea te ocolește.
Extinderea spre est, reconstrucția Ucrainei, integrarea Moldovei, axa nord–sud, parteneriatul cu SUA, inițiativa celor Trei Mări, fondurile europene, capitalul investițional în tehnologie, legăturile istorice cu Sudul Global — toate se aliniază într-un mod rar pentru România. E acum ori niciodată. România are efectiv o convergență rară de oportunități. Am extras 10 motive strategice de optimsm pentru despre care ar trebui să privim România altfel.
Și să încetăm să mai pierdem timpul in auto sabotaj.
Cele 10 motive strategice de optimism
1) Industria nu mai caută ieftin. Caută sigur. România e aproape
Un sondaj BCE arată că 42% dintre firme au făcut deja mișcări de nearshoring/diversificare/friend-shoring în ultimii 5 ani, iar 74% se așteaptă să o facă în următorii 5. Asta înseamnă că deciziile se iau acum, nu “cândva”.
Mult timp am crezut că avantajul nostru e salariul mai mic. A rămas. Dar într-o economie în care riscul logistic și geopolitic intră în costul produsului, companiile preferă proximitatea, redundanța și furnizori multipli. Banii se duc acolo unde lanțul nu se rupe la primul șoc. Nearshoring-ul a ieșit din zona de “strategie operațională” și a intrat în zona de “politică industrială”.
România trebuie să construiască 400 furnizori certificați Tier 2/Tier 3 care devin indispensabili lanțurilor europene. Banii din PNRR vor fi suficienți pentru capital tehnologic și retehnologizare. Nu credeți? Să îl sunăm pe dl J ca să ne explice cum.
2) Marea Neagră nu mai e marginea hărții. E nod nod intermediar strategic.
Marea Neagră a intrat definitiv în agenda strategică europeană. E frontieră geopolitică, dar mai ales este nod energetic și logistic. După 2022, Europa a început să trateze regiunea ca infrastructură de securitate, pentru că războiul a mutat fluxuri, a întrerupt rute, a creat nevoi de redundanță. Frontierele au devenit noduri. Porturile, cablurile, interconectările, căile ferate, capacitățile de stocare — toate capătă valoare strategică atunci când ordinea globală veche se strică.
România nu mai e periferie dacă înțelege rolul de poartă estică. Constanța nu mai e “un port regional” ci pur și simplu nod global relevant când devine soluție în criză. Crizele nu dispar, dimpotirvă, ne așteaptă o serie lungă de crize care vor schimba lumea. România își va schimba destinul dacă înțelege că a devenit poartă și își crește capacitatea administrativă la nivelul presiunii.
3) Independența energetică în Balcani depinde de România.
Criza din 2022 a fost o lecție colectivă: dependența energetică poate paraliza competitivitatea, poate amplifica inflația, poate crea instabilitate politică. În Balcani, vulnerabilitatea energetică e încă structurală, iar UE are un interes de securitate ca regiunea să nu devină “veriga slabă”.
Neptun Deep e un moment astral: decizia finală de investiție a fost anunțată în iunie 2023, iar calendarul public vorbește de primele volume în 2027 și platou de producție în 2028. În paralel, România apasă pe nuclear (inclusiv SMR), cu decizii recente la nivel de proiect.
De ce e atât de critică România? Pentru că avantajul nu e “cât producem”, ci stabilitatea sistemului și know-how-ul operațional. Un mix diversificat te face stabilizator regional și îți dă un rol în lanțurile valorice: echipamente, mentenanță, servicii, integrare. Energia devine infrastructură de putere economică — iar România e una dintre puținele țări din regiune care poate juca asta full opotion.
4) Middle Corridor: lumea își redesenează rutele. Noi suntem pe noul traseu.
Middle Corridor a trecut de la “proiect geopolitic” la “infrastructură strategică”. Iar dacă Europa caută o rută care ocolește Rusia, mizele cresc de la containere la suveranitate logistică europeană. Bonus: Marea Neagră și Dunărea nu sunt “idei” — sunt (har Domnului) infrastructură natural. Nu trebuie să le construim, poate doar să le dragăm.
Dacă România poate exporta standarde UE către est: vamă, pașaportare / certificare, platforme de comerț digital, ea devine nu doar “țară de tranzit” ci “țară integrator”. O țară integrator e cea pe care te bazezi când ai nevoie de predictibilitate. Iar predictibilitatea e, în 2026, un produs.
5) Talent ingineresc.
România nu e India ca volum și nici Estonia ca digitalizare de stat. Dar are ingineri buni, adaptabilitate și experiență pe sisteme complexe. Problema e lipsa proiectelor naționale care să îl scoată din subcontractare și să îl ducă în proprietate de sistem. România poate deveni platformă de modernizare digitală a frontierelor UE: administrație, infrastructură critică, energie, transport, finanțe. Asta are efect direct în productivitate și capacitate instituțională. Iar fără capacitate instituțională, pierzi exact ferestrele despre care vorbim.
Outsourcing-ul vechi e sub presiune: AI, automatizarea, platformele, standardizarea reduc valoarea muncii repetitive. Valoarea se mută în arhitectură, integrare, securitate, operare. Și tocmai de asta țările care își modernizează infrastructurile digitale cresc productivitatea. Iar România are presiunea administrării acestui risc: o întreagă industrie care se mută din outsourcing în arhitectură.
6) Agricultura – regiunea caută alternative stabile, iar proximitatea contează.
E ușor să spui “agricultura” și să sune ca un clișeu. Realitatea este că exportăm materie primă și importăm valoare adăugată. Dar exact aici se ascunde pivotul: într-o lume cu șocuri climatice și rute fragile, securitatea alimentară devine prioritate strategică. Ucraina are nevoie de sute de milioane de euro doar pentru reconstrucția facilitatăților portuare critice, Când un nod cade, regiunea caută alternative stabile, iar proximitatea contează. Hello Romania!
De ce noi? Pentru că România are teren, apă, climă și capacitate de producție care pot fi transformate în stabilitate regională dacă trece de la “cereale brute” la procesare, irigații inteligente, bioeconomie și logistică alimentară.
7) Nu suntem Estonia. Da, nu suntem. Suntem o țară de 14 ori mai mare.
România nu e laborator digital în sens estonian, dar are un reflex simplu: adopție rapidă când un produs rezolvă fricțiune reală. Se vede în banking digital, în plăți, în migrarea către soluții mobile.
Dacă România poate lega identitatea financiară de identitatea digitală și de accesul la servicii publice, poate reduce birocrația care omoară productivitatea. Pe toate datele pe care le avem infrastructura de plăți a explodat: se dublează anual. Asta arată nu doar tehnologie, ci comportament — adică exact baza pentru “salturi” de economie formală și eficiență.
Nu suntem Estonia. Da, nu suntem. Suntem o țară de 14 ori mai mare unde orice soluție la scară înseamnă masa critică, investiții și câștig de productivitate multiplicat. Asta atrage investiții, proiecte și lanțuri de furnizori în tehnologie. Ecosistemul nascent de fonduri dedicate sectorului pot fi un veritabil nod de atracție a celor mai interesante inovații din Georgia până în Serbia.
8) Diaspora
România are această stranie relație love – hate cu diaspora sa. Hai să ne oprim din judecăți morale și de asemenea sa renunțăm la așteptarea “revenirii în masă”. Nu se va întâmpla. Dar asta nu înseamnă că diaspora nu contează. Sunt 4 milioane de oameni care trăiesc în economii mature și pot transfera standarde, practici și conexiuni. Vrem să îi mobilizăm? Hai să le dăm acces la piață, capital, know-how și încredere că acasă este mai ales o investiție profitabilă.
Nu mai vorbim de diaspora “high-skill” care este deja în poziții de influență în corporații, finanțe, tech, medicină. Dacă România își construiește mecanisme de conectare această diaspora devine multiplicator strategic.
9) Flancul estic devine ecosistem economic ancorat în sectorul de apărare
Rheinmetall face o fabrică de pulberi de jumatate de milliard de euro. Hub-ul logistic NATO este așteptat să devină operațional curând. În 2026, securitatea nu mai este “cheltuială”. Este industrie. Flancul estic NATO înseamnă logistică, mentenanță, training, infrastructură și, inevitabil, tehnologie dual-use. Cine e în proximitatea frontierei devine, dacă joacă bine, nod de ecosistem.
Securitatea e singurul domeniu unde investițiile publice mari pot crea rapid ecosisteme private. E multiplicator economic, dacă îl tratezi ca industrie. Iar România devine simultan hub logistic militar și centru regional de cyber defense prin integrarea în infrastructuri critice.
10) Cea mai mare populație de tineri din SEE
România are cea mai mare populație de tineri din Europa de Sud Est (SEE), o generație care are reflexe digitale native, mobilitate mentală globală, apetit de schimbare și spirit antreprenorial . Combinația care poate moderniza instituții — dacă instituțiile au capacitatea să îi folosească. România are un spațiu de câștig enorm: să transformi energia tinerilor în productivitate și schimbare e una dintre cele mai rentabile politici publice posibile. E matematică cum ar zice un președinte.
Sigur, România are o realitate dură: în 2024, 19% dintre tinerii 15–29 nu erau nici în educație, nici în muncă, nici în training. Avem totodată presiune socială, pierdere de productivitate și risc politic. Paradoxal ne întoarcem la început și închidem rotund:
- vrem să le dăm 10, 20, 100 de motive de optimism sau să îi capitalizăm cu neîncredere, cu pesimism, cu lipsă de perspectivă și discursul ratării?
De ce asta? De ce acum? De ce noi? Temele care amplifică momentul
Momentul Astral, nu e o sintagmă care îmi aparține. Îi aparține lui Cristian Grosu, redactorul Sef al revistei Cronicile Curs de Guvernare pe care o citesc ca pe o biblie. De la el am învățat să vad dincolo de munte și să vad Momentul Astral al României.
Ce este dincolo de munte?
Integrarea Moldovei și reconstrucția Ucrainei sunt mișcări tectonice. UE a deschis oficial negocierile de aderare cu Moldova în iunie 2024, iar asta mută ireversibil direcția infrastructurilor, standardelor și capitalului. În paralel, reconstrucția Ucrainei are o estimare de ordin istoric: peste 500 de miliarde de dolari pentru următorul deceniu, conform evaluării comune Guvernul Ucrainei–Banca Mondială–Comisia Europeană–ONU.
Parteneriatul strategic cu SUA rămâne un multiplicator major: securitatea aduce predictibilitate, predictibilitatea aduce investiții, investițiile aduc tehnologie și know-how.
Three Seas nu mai e un club de conferințe: are proiecte și bani, inclusiv un fond de investiții (3SIIF) raportat în jur de 1 miliard de euro.
România intră și pe filiera de capital de inovare regional (inclusiv angajamente recente în fonduri coordonate la nivel CEE). Fondurile europene sunt cel mai mare motor de convergență tehnologică din istoria României.
Legăturile istorice cu Sudul Global contează pragmatic într-o lume multipolară, pentru că țările cu capital simbolic și relații vechi pot construi punți rapide.
Use it or lose it: “direcția istoriei”
Direcția istoriei în Europa, după 2022, e destul de clară: securitate, redundanță, conectivitate, energie, industrializare regională. Asta înseamnă că “periferia” se poate transforma în “nod”, dacă are infrastructură și instituții. România are poziția. Și are acces la capital (UE). Și are context (frontieră și nod strategic). Și are presiune (care, paradoxal, e combustibil pentru reformă).
Dar nimic din asta nu vine automat. România și-a cam epuizat progresul făcut din inerție: faptul că “ne trage UE înainte”, faptul că “ne așază geografia”, faptul că “suntem NATO deci e ok”. În următorii ani, România ori își asumă rolul de stat-poartă și își accelerează execuția, ori pierde 10 cărți strategice pe care le va fi avut în mână:
1. Reshoring industrial European
2. Marea Neagră
3. Middle Corridor
4. Independenta energetică în Balcani
5. Talent ingineresc
6. Masa critică pentru inovație
7. Agricultura
8. Defense
9. Diaspora
10. Cea mai mare populație de tineri din SEE
Și o poziție pe tabla de șah cum rar a avut ăn istorie. Depinde de noi dacă o transformăm în rol.
– O sa-ti dau sah si-ti pierzi optimismul,
Imi spune el.
– Nu-i nimic, glumesc eu,
Fac rocada sentimentelor.
In spatele meu sotia, copiii,
Soarele, luna si ceilalti chibiti
Tremura pentru orice miscare a mea.
(Șah – poezie de Marin Sorescu)
Pentru dl. J., cu mulțumire pentru inspirație, știind că îl iubește pe Marin Sorescu
*, Textul de față este o versiune a articolului apărut în numărul 71 al revistei CRONICILE CursDeGuvernare
(Citiți și: ””Redesenarea Lumii” – au apărut CRONICILE Nr. 71. Sumarul, titlurile, autorii, coperta”)
***
Urmărește-ne pe Google News
Un răspuns
Frumos text. Pacat ca e doar atat, un text, fara prea mare legatura cu „realitatea faptelor”, ca sa citez si eu din memorie un alt „domn”, sa nu zic tovaras, pe dl. II.
Problema, domnilor Stanimir si Grosu (si da, si eu citesc Cronicile cu placere si interes, chiar mare interes), este ca Romania si ai sai votanti – ca la 70-75% dintre ei, daca e sa ne luam atat dupa rezultatele ultimelor alegeri, cat si dupa cam toate sondajele – au cu totul alte preocupari si prioritati decat dvs., decat dl. J, sau decat mine. Departe de a fi jumatate, „noi” nu suntem nici macar o treime, poate nici macar un sfert.
Iar prioritatea absoluta a Romaniei in acest moment astral, cum il numiti dvs., asa cum ne este ea revelata de dl. Grindeanu cel putin de cateva ori pe zi, zi de zi in ultimele sase luni, n-are legatura cu nimic din ce scrieti dvs., nici macar cu razboiul de la granite, sau cu acela recent declansat si care ameninta sa destabilizeze intreaga lume.
Prioritatea absoluta, spus pe scurt si pe sleau, este sa scoata USR si pe Bolojan de la guvernare, pentru ca astia nu-i lasa sa fure atat cat si-ar dori si cat considera dansii ca merita. Pana acest deziderat nu va fi indeplinit (la ciordeala ma refer), Romania nu (se) va misca. Si cu toate ca stiu foarte bine acest lucru, ca, deh, il exersam de-aproape 40 de ani, 70-75% din votantii romani i-ar vota din nou, mereu si mereu, pe aceiasi oameni.
Cat despre dl. J, pe care il admir si caruia-i doresc tot succesul si tot binele din lume, cred ca intuim cu totii ce se va intampla pana la urma – isi va reloca afacerea catre alte orizonturi, mai ales ca inteleg ca deja a facut un prim pas.