Investitorii și-au mutat bani din acțiunile americane către active din Europa și piețele emergente, pe fondul creșterii îngrijorărilor legate de politica fiscală a SUA, datoria în creștere și riscul ca tarifele comerciale să declanșeze o recesiune, potrivit Reuters.
Fondurile mutuale de acțiuni și fondurile tranzacționate la bursă (ETF-uri) înregistrate în Statele Unite au avut ieșiri de 24,7 miliarde de dolari în luna mai, cea mai mare sumă retrasă din ultimul an, potrivit datelor LSEG Lipper.
Prin contrast, fondurile europene au atras 21 de miliarde de dolari în luna mai, intrările de la începutul anului ajungând la 82,5 miliarde de dolari, cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani.
Datele pentru 292 de fonduri tranzacționate la bursă (ETF-uri) din piețele emergente indică intrări de 3,6 miliarde de dolari luna trecută, ceea ce a dus totalul intrărilor din acest an la 11,1 miliarde de dolari.

Analiștii au explicat că slăbiciunea dolarului și vânzările masive de obligațiuni ale Trezoreriei SUA au erodat atractivitatea activelor americane ca refugiu sigur, determinând migrarea capitalului către piețe cu monede în apreciere.
Migrarea banilor către Europa a fost determinată inițial de evaluări, dar este alimentată tot mai mult de schimbarea sentimentului investitorilor
Piețele europene au avut performanțe mai bune decât cele americane în acest an, sprijinite de ratele dobânzilor mai scăzute și de optimismul generat de planul de stimulare al Germaniei, în valoare de 1.000 de miliarde de euro. Banca Centrală Europeană a redus săptămâna trecută dobânzile pentru a opta oară în ultimul an.
Michael Field, strategul-șef pentru piețele europene la Morningstar, a declarat că migrarea din Statele Unite către Europa a fost inițial determinată de evaluări, însă este tot mai mult alimentată de schimbarea sentimentului investitorilor.
„Investitorii sunt bulversați de acțiunile administrației americane și îngrijorați de impactul potențial asupra piețelor de acțiuni, iar acest lucru ar putea marca începutul unei tendințe pe termen mediu.”
MSCI Europa, de șapte ori mai performant decât MSCI United States în 2025
De la începutul anului, indicele MSCI United States a crescut cu 2,7%, în timp ce MSCI Europe a urcat cu aproximativ 20%, iar MSCI Asia Pacific este în creștere cu 10%.

Fondurile de acțiuni din piețele emergente au atras, de asemenea, intrări de capital datorită îmbunătățirii fundamentelor economice, America Latină fiind percepută ca o opțiune sigură, pe măsură ce conflictele comerciale și militare din alte regiuni determină investitorii să caute zone mai stabile.
Economiile asiatice sunt din ce în ce mai susținute de consumul intern.
Manish Raychaudhuri, fondator și CEO al Emmer capital Partners Ltd, a declarat că nivelul mai scăzut al datoriei și creșterea economică mai solidă fac ca acțiunile asiatice să fie mai bine poziționate pentru a beneficia de ieșirile de capital din SUA, comparativ cu cele europene.
„În timp ce Italia, Franța și Regatul Unit se confruntă cu poveri ale datoriei în creștere, multe economii asiatice au deficite fiscale mai mici, menținând randamentele obligațiunilor stabile și încrederea investitorilor intactă.”
Raportul preț/câștig estimat pentru următoarele 12 luni al MSCI U.S. era de 20,4, comparativ cu 13,5 pentru MSCI Europe și 14,2 pentru MSCI Asia Pacific.
(Citește și: ”Blackstone, cel mai mare manager global de active alternative, va investi 500 mld. dolari în Europa în următorul deceniu”)
***