Add Your Heading Text Here

14 mai, 2025

Investițiile străine directe atrase de România în primul trimestru din 2025 s-au ridicat la doar 1,67 mld. euro, în scădere cu 32,6% față de nivelul de anul trecut, potrivit datelor publicate miercuri de Banca Națională a României (BNR).
Acestea indică și o deteriorare accentuată a poziției externe a României, pe fondul balanței comerciale negative și a scăderii excedentului generat de servicii.

”Investițiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 1 672 milioane euro (comparativ cu 2 481 milioane euro în perioada ianuarie – martie 2024), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit estimat) au însumat valoarea netă de 2 979 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de -1 307 milioane euro”, relevă datele BNR.

Deficitul de cont curent – care ilustrează în esență poziția externă a României, respectiv intrările și ieșirile de capital – s-a situat la 7,6 mld. de euro (circa 2% din PIB) în primele trei luni din 2025, în creștere cu 82,2% față de T1 2024.


În 2024, deficitul de cont curent al României a înregistrat un nivel record de 29,4 mld. euro, echivalentul a 7,5% din PIB. A fost de departe cel mai mare deficit din regiune, România fiind întrecută anul trecut doar de Ucraina, țară a cărei economii este puternic afectată de război și care depinde de sprijinul extern. Polonia, spre exemplu, a avut un excedent de 0,8% din PIB în 2024.

”În perioada ianuarie-martie 2025 contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 7,65 mld. euro, comparativ cu 4,2 mld. euro în perioada ianuarie-martie 2024. În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 1,99 mld. euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 503 mil. euro, balanța veniturilor primare a consemnat un deficit mai mic cu 140 mil. euro, iar balanța veniturilor secundare a adus o contribuție negativă de 1,09 mld. euro”, potrivit datelor Băncii Naționale.

Totodată, în perioada ianuarie – martie 2025, datoria externă totală a crescut cu 514 mil. euro, până la 205,4 mld. euro. În structură:

  • datoria externă pe termen lung a însumat 156,9 mld. euro la 31 martie 2025 (76,4% din totalul datoriei externe), în creștere cu 1,2% față de 31 decembrie 2024;

  • datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 martie 2025 nivelul de 48,5 mld. euro (23,6% din totalul datoriei externe), în scădere cu 2,7% față de 31 decembrie 2024.


Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 11,5% în perioada ianuarie – martie 2025, comparativ cu 19,6% în anul 2024. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 31 martie 2025 a fost de 5,7 luni, nivel similar cu cel de la 31 decembrie 2024.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 martie 2025 a fost de 101,4%, comparativ cu 99,1% la 31 decembrie 2024.

(Citește și: ”Apel comun al mediului de afaceri: Cele mai mari 8 organizații de business acuză ”deteriorarea accelerată a climatului de afaceri și erodarea credibilității României””)

***

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: