investiții în imobiliare fără deținere

13 mai, 2025

Dacă îți dorești să investești în imobiliare, însă nu dispui de o sumă de bani suficient de mare pentru a cumpăra direct o proprietate, te poți orienta spre investiții în imobiliare fără deținere. Astfel, vei putea obține venituri fără a deține propriu-zis o locuință pe care să o închiriezi.

Ce avantaje au investițiile indirecte în imobliare

Spre deosebire de deținerea unei proprietăți imobiliare, investiția indirectă în imobiliare are anumite avantaje. În primul rând, suma necesară pentru o astfel de investiție este mult mai mică decât în cazul achiziționării unui apartament.

În al doilea rând, investitorul care își plasează indirect banii în sectorul imobiliar scapă de o serie de obligații asimilate statului de proprietar care își închiriază locuința cum ar fi colectarea chiriei, verificarea plăților făcute de chiriaș, realizarea reparațiilor, a modernizărilor necesare, depunerea declarațiilor la ANAF etc.

Exemple de fonduri de investiții în imobiliare


Una dintre cele mai frecvent utilizate soluții pentru a face investiții în imobiliare fără deținere este de a investi într-un fond de investiții dedicat sectorului imobiliar. În România există câteva astfel de fonduri, ca de exemplu BT Real Estate, OTP Real Estate & Construction Clasa L sau OTP Real Estate & Construction Clasa E.

BT Real Estate este un fond deschis de investiții, denominat în euro, care investește în acțiuni ale companiilor care operează sau au legătură cu domeniul imobiliar, incluzând operatori real estate (rezidențial, office, comercial), dezvoltatori de construcții (civile, industriale, infrastructură), producători de materiale de construcții sau producători de bunuri de uz casnic (mobilier). Este un fond de acțiuni destinat în special investitorilor dinamici, cu profil de risc ridicat, se arată într-un document al BT Asset Management SAI, compania care administrează fondul.

Minimum 75% din activele fondului sunt reprezentate de acțiuni tranzacționate ale companiilor care au legătură cu domeniul imobiliar. Fondul este administrat activ, dar fără a fi administrat activ în raport cu un indice de referință (administrarea activă se referă la alegerea instrumentelor financiare dintr-un univers investițional, folosind criterii proprii de selecție), se arată pe site-ul societății de administrare a investițiilor.

Investiții în imobiliare fără deținere – BT Real Estate

Fondul poate investi în valori mobiliare și instrumente ale pieței monetare admise la tranzacționare pe bursele New York Stock Exchange și Nasdaq din SUA, respectiv pe London Stock Exchange din Marea Britanie.

La data de 9 mai 2025, valoarea netă a activelor administrate era de circa 2,7 milioane de euro, iar fondul avea 822 de investitori. Structura portofoliului era următoarea:


Acțiuni tranzacționate: 86,61%
Depozite bancare: 10,92%
Disponibil la vedere: 2,31%
Alte active, inclusiv sume în tranzit: 0,6%

Investiții în imobiliare fără deținere – exemplu de portofoliu

În august 2024, cele mai importante 10 dețineri ale BT Real Estate erau următoarele:
PulteGroup Inc, 7,33%
DR Horton Inc, 6,26%
Barratt Development PLC, 5,70%
Meritage Homes Corp, 5,54%
Buzzi Unicem SpA, 5,44%
Lennar Corp, 4,62%
Sabra Health Care REIT Inc, 3,74%
VICI Properties Inc, 3,48%
CTP NV, 3,37%
Carmila SA, 3,11%

investiții în imobiliare fără deținere
Foto: OleksandrPidvalnyi / pixabay.com

Investiții în imobiliare fără deținere – fondul OTP Real Estate & Construction Clasa L

OTP Real Estate & Construction Clasa L, administrat de OTP Asset Management Romania SAI, este un al fond de investiții din România care le oferă investitorilor expunere indirectă în sectorul imobiliar. Fondul este denominat în lei și poate distribui trimestrial venituri din dividendele și cupoanele încasate, direct în contul curent al investitorului, acționând ca un venit similar cu o chirie, se arată pe site-ul societății de administrare. Rata de impozitare a dividendelor distribuite e de 8%, iar impozitul se reține la sursă, mai notează sursa citată.

Suma minimă necesară pentru prima investiție este de o unitate de fond (valoarea nominală a unei unități de fond din clasa denominata în RON este de 500 de lei), iar ulterior investitorii pot subscrie sume începând cu 50 de lei.

OTP Real Estate & Construction este un fond administrat activ și nu este administrat în raport cu niciun indice. Strategia fondului urmărește standardul EFAMA al fondurilor diversificate, flexibile (Multi-asset). Astfel, OTP Real Estate & Construction urmărește să aibă o alocare strategică astfel încât cel puțin 75% din active să fie investite în valori mobiliare emise de companii care activează în domeniul real estate și al construcțiilor (inclusiv companii de tipul REITs – Real Estate Investment trust și REOC – Real Estate Operating Company înregistrate ca și companii).

Investiții în imobiliare fără deținere – fonduri denominate în RON


Fondul oferă acces la un portofoliu diversificat de acțiuni la companii de real estate și construcții (clădiri de birouri, spații comerciale de tip mall, spitale private, clădiri rezidențiale, etc.) din SUA, Europa și România.

Potrivit unui document al societății, la data de 31 decembrie 2024, expunerea pe țări a fondului era următoarea:

SUA, 57,19%
România, 26,27%
Olanda, 2,65%
Germania, 6,47%
Franța, 3,55%
Austria, 3,45%
Polonia, 0,42%

Investiții în imobiliare fără deținere – exemple de fonduri din România

În ceea ce privește expunerea pe sectoare, aceasta era următoarea:
Construcții&Proiectare, 10%
Real Estate, 32%
Bunuri de larg consum, 20%
Sănătate, 11%
Industrie, 8%
Cercetare, 20%

La data de 9 mai 2025, activul fondului era de circa 25 de milioane de lei, iar fondul avea 277 de investitori.


Fondul de investiții OTP Real Estate & Construction Clasa L le este recomandat investitorilor cu profil de risc mediu care urmăresc obţinerea unui câştig de capital într-o manieră echilibrată din investiții în sectorul construcțiilor și al dezvoltărilor imobiliare, mai arată administratorul fondului.

Fondul de investiții OTP Real Estate & Construction Clasa E este administrat tot de OTP Asset Management Romania SAI, însă este denominat în euro. Suma minimă necesară pentru prima investiție în această clasă este de o unitate de fond (valoarea nominală a unei unități de fond din clasa denominata în euro este de 100 de euro), iar ulterior investitorii pot subscrie sume începând cu 50 de euro.

Foto: TungArt7 / OleksandrPidvalnyi / pixabay.com

Dacă acest articol despre investiții în imobiliare fără deținere vi s-a părut util, v-ar putea interesa și:

Ce sunt REIT-urile și cum fac bani. Exemplu din România

Fonduri index din România. Listă cu 5 fonduri de indici din țară

Fonduri de investiții din România. Listă cu 47 de fonduri

Ce sunt fondurile de investiții. Ghid explicativ în 14 pași

Tipuri de fonduri de investiții. Diferența dintre fondurile deschise și închise

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: