Nova Power & Gas, companie românească din sectorul energetic și parte a grupului E-INFRA, a anunțat marți demararea celui mai mare proiect de stocare a energiei electrice în baterii din România. Instalația, ce va fi construită în localitatea Florești, județul Cluj, va avea o capacitate de 200 MW / 400 MWh și va fi operațională până la finalul anului 2025, potrivit unui comunicat al companiei.
Odată finalizată, această investiție va dubla capacitatea totală actuală de stocare a energiei din România, contribuind direct la stabilitatea rețelei naționale și la integrarea eficientă a surselor regenerabile, se mai arată în comunicat.
Planurile companiei: Noi centrale pe gaz în cuantum de 350 de MW și instalații suplimentare de stocare în baterii
Pe lângă acest proiect, Nova Power & Gas spune că își continuă investițiile în infrastructura energetică și anunță demararea unei centrale pe gaz de 150 MW la Câmpia Turzii, cu termen de punere în funcțiune pentru prima etapă în decembrie 2026. Totodată, planurile includ, până în 2028, dezvoltarea unei noi centrale pe gaz de 200 MW și dezvoltarea de noi instalații de stocare de 600 MW / 1.200 MWh.
„Prin aceste investiții, ne propunem să ne păstrăm și să ne întărim poziția de lider în domeniul stocării și să investim masiv în producerea de energie electrică în centrale pe gaz, pentru a susține echilibrul și flexibilitatea sistemului energetic”, a declarat Septimiu Costea, CTO al Nova Power & Gas.
Compania este la ora actuală lider național în capacități de stocare a energiei, cu 240 MWh deja operaționali. Totodată, Nova Power & Gas investește masiv în instalații de producere a energiei electrice, atât în centrale regenerabile, cât și în centrale pe gaz.
În paralel, Nova este furnizor de energie electrică și gaze naturale, cu peste 4,6 TWh de energie și gaze livrați în 2024 și o cifră de afaceri de aproape 3 miliarde lei. Compania este activă și în regiune, cu subsidiare în Bulgaria, Serbia, Ungaria și Republica Moldova.
(Citește și: ”ANRE: România are 204.000 de prosumatori – Capacitatea instalată a depășit-o pe cea a centralei nucleare de la Cernavodă. Miza următoare e stocarea”)
***
Un răspuns
Bravo lor.
Ii cunosc bine – nu personal, ci firma/grupul – si mi s-a parut intotdeauna ca sunt printre foarte putinii care inteleg de unde bate vantul, sa zic asa. Inteleg piata, inteleg industria si au viziunea corecta.
Daca nu vor face pasi gresiti si daca sursele de finantare sunt legitime, in 10, maximum 15 ani vor fi unul dintre acei campioni regionali de care statul roman se tot plange ca nu-i avem (si-n acelasi timp ii faulteaza abitir) – si liderul incontestabil de piata in Romania.