Exporturile României au scăzut cu 1,6% în prima lună din acest an, la 4,1 miliarde de euro, în vreme ce importurile au înregistrat un avans de 3,1% față de ianuarie 2015, ajungând la 4,5 miliarde de euro, reiese din datele publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS).
Deficitul balanței comerciale a urcat astfel la 382,7 milioane de euro, nivel de două ori mai ridicat decât cel din luna corespunzătoare a anului trecut, de 178,6 milioane de euro.
Principalul partener comercial al României a fost Uniunea Europeană, 78,4% din importuri provenind din statele europene, iar 77,7% din exporturi îndreptându-se către un alt stat membru al UE.
Astfel, valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri în luna ianuarie au fost de 3,5 miliarde de euro la introduceri, respectiv de 3,2 miliarde de euro la expedieri.
În ceea ce privește structura comerțului internațional, mașinile și echipamentele de transport au cea mai mare pondere atât în valoarea totală a exporturilor, cât și în valoarea totală a importurilor.
Anul trecut, România a înregistrat un deficit comercial de 8,4 miliarde de euro, în creștere cu 38% față de 2014. Economiștii se așteaptă ca importurile să crească semnificativ în acest an, în special în a doua parte a anului, când cererea va depăși oferta, gap-ul pozitiv fiind acoperit de mărfuri de import.