Add Your Heading Text Here

13 iulie, 2022

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 23,2%, până la 47.093 mașini, în primele 6 luni din 2022 față de aceeași perioadă din 2021, chiar dacă iunie a fost prima lună de scădere din acest an.

Luna iunie a surprins cu o scădere de 7,8% față de aceeași lună din 2021, până la 10.930  de autoturisme, potrivit datelor prelucrate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) din România.

Autoturismele “electrificate” au o creștere de 122,7%, realizând o cotă de piață de 20,4%


Vehiculele comerciale ușoare + minibuse, în scădere cu 14,2%, iar cele grele + bus cresc cu 5,5%

Iunie 2022 este peste aceeași lună din 2020, dar încă sub 2019

Luna iunie 2022 este în creștere cu 8,9% față de perioada similară din anul 2020 şi cu 20,0% in scădere faţă de iunie 2019.

Pe piața națională, top-ul celor mai vândute 10 mărci, autoturisme + autovehicule comerciale, după șase luni din 2022, este condus de

  • Dacia (16.434 unități), urmată de
  • Ford (6.139 unități),
  • Toyota (5.050 unități),
  • Hyundai (4.630 unități),
  • Renault (4.550 unități),
  • Volkswagen (4.220 unități),
  •  Skoda (3.962 unități),
  • Mercedes Benz (3.556 unități),
  • Peugeot (2.090 unități) și
  • Kia (1.379 unități).

Motorizarea pe benzină surclasează motorina

În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în primele șase luni din acest an, motorizările pe benzină înregistrează o creştere de 24,5% față de perioada similară din 2021, ajungând, astfel, la o pondere de 65,1%.

În schimb, autoturismele echipate cu motoare diesel înregistrează o scădere de 26,4% față de primele șase luni din 2021 și dețin o cotă de 14,5% din total.

Nou record de creștere a „electricelor”


Pe de altă parte, autoturismele „electrificate“, respectiv cele electrice (100% și hibride plugin), precum și cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), au ajuns să dețină o cotă de piață de 20,4% din totalul înmatriculărilor, , după șase luni din 2022.

„Electrificatele” au depășit cu 5,9% si 3.460 unităţi cota deţinută de motoarele diesel.

Ca și în anul 2021, achizițiile de autoturismele “verzi”  s-au dublat (+122,7%) comparativ cu perioada similară a anului trecut.

O creștere spectaculoasă au înregistrat autoturismele 100% electrice (+411,7%), iar înmatriculările plug-in hybrid au fost mai mult decât duble  (+119,3%).

***

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: