Add Your Heading Text Here

1 aprilie, 2021

În martie 2021 au fost înmatriculate 9.636 autovehicule noi în România, cu 19,3% mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului 2020,  potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), citate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România (APIA).

Totalul autoturismelor (noi și rulate) înmatriculate în primul trimestru (122.061 unități) a fost mai mic cu 10,3% față de aceeași perioadă din 2020.


Autoturismele noi înmatriculate în martie (7.861 de unităţi) au fost cu 18,1% mai numeroase față de martie 2020.

În primele  trei luni ale anului în curs, înregistrările de autoturisme noi (20.762 de unităţi), au fost în scădere cu 25,8% față de aceeași perioadă din 2020.

Autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară în România (36.558 unităţi) au fost cu 1,41% mai puține în martie 2021  comparativ cu martie 2020, iar în perioada ianuarie – martie 2021, numărul lor (101.299 de unităţi), a fost cu 6,27% mai mic față de aceeași perioadă a anului anterior.

Cât privește înmatricularile de vehicule comerciale noi (LCV, HCV, Minibus și Bus, precum și vehicule speciale), volumul de 1.775 unități înregistrat în luna martie 2021 a fost mai mare cu 24,7% față de martie 2020). Creșterea generală pe ansamblul anului 2021 a fost de 1,3%, până la 5.089 unități, spune APIA.

Topul mărcilor


În clasamentul mărcilor de autoturisme noi înmatriculate de la începutul anului 2021 conduce Dacia, cu 3.830 de unităţi, urmată de:

  • Ford – cu 1.915 unităţi,
  • Toyota (1.882),
  • Hyundai (1.844),
  • Skoda (1.767),
  • Volkswagen (1.548),
  • Renault (1.049),
  • BMW (939),
  • Mercedes-Benz (810) şi Suzuki (809), potrivit Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

 

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

 

Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: