Producția industrială lunară a înregistrat în aprilie 2014 prima scădere după patru luni consecutive de creștere. Ea a fost de 126,6% raportat la media anului 2010, după ce urcase de la 111,2% în decembrie 2013 până la 130,4% în martie anul curent. Scăderea a fost de 3% în serie brută și de 0,3% ajustat cu sezonalitatea.
Cu toate acestea, rezultatul din aprilie 2014 a fost mai bun cu 2,6% în serie brută și cu 5,9% serie ajustată cu sezonalitatea față de cel înregistrat în aceeași lună a anului precedent. Industria prelucrătoare a continuat să-și îmbunătățească performanța în termeni comparabili ( ajustat cu perioada din an și cu numărul de zile lucrătoare), ajungând la 130,9% ( +0,2% față de luna precedentă)
Așadar, nu industria prelucrătoare a fost cea care a generat diminuarea în raport cu martie 2014 ci rezultatul mult diminuat din industria producătoare de energie electrică și termică (doar 89,2% în serie brută și 96% în serie ajustată).
De altfel, diminuarea continuă a indicilor care sintetizează activitatea din sectorul energetic ( în termeni ajustați sezonier și nu cei bruți, care ar au ținut în bună parte de anotimpul rece) este de natură să ridice semne de întrebare. De la o producție energetică de 111,7% în octombrie 2013 și până la 96% în aprilie 2014, în condițiile în care industria prelucrătoare a mers de la 126,4% la 130,9% este un drum lung.
Ce se întâmplă ? Explicația acestui aparent paradox constă în schimbările rapide care au loc în structura producției industriale pe ramuri. Creșterea costurilor cu energia și cerințele sporite de ecologizare dictează o retragere din ramurile mari consumatoare de energie și mari poluatoare și dezvoltarea activității pe segmente cu un consum specific mai redus.
Datele INS arată că față de anul anterior au scăzut ramuri precum industria metalurgică ( -4,7%), industria construcțiilor meatlice (-10,5%) sau fabricarea substanțelor și produselor chimice (-1,8%) și au crescut ramuri precum fabricarea de mașini, utilaje și echipamente (+12%), a autovehiculelor de transport rutier (+5,8%), a altor mijloace de transport (+39,8%) sau fabricarea calculatoarelor (+56,2%).
Pe de o parte, utilizarea unei cantități mai mici de energie pentru obținerea unei unități de valoare adăugată este bună. Pe de alta, însă, retragerea prea rapidă din ramuri altădată prospere și generatoare de venituri în valută forte a afectat rezultatul schimburilor externe. La un deficit cumulat pe primele patru luni de 1.749,8 milioane euro, petrochimia a venit cu un deficit de 2.263,9 milioane euro.
Ceea ce înseamnă că a generat 130% (!!) din deficitul comercial, ceea ce nu e deloc bine pentru o zonă industrială în care aveam o anumită tradiție. Din păcate, după 1989 nu s-a investit nici pe departe cât ar fi trebuit în metode moderne de fabricație, care să ne păstreze competitivitatea și să evite plasarea noastră în poziția predilectă de piață de desfacere.
Poate că ar fi fost mai utilă păstrarea unei cote mai mari din fosta mare industrie petrochimică, chiar și cu necesarul sporit de resurse energetice. Acestea ar fi mărit într-o anumită măsură importurile, ar fi solicitat propria producție de energie și ar fi evitat plata unor sume consistente pentru aducerea din străinătate de produse finite. Care, după cum se vede, atârnă destul de greu și cu efecte durabile în balanța schimburilor externe.
Urmărește-ne pe Google News
